- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vărzărești, cinstită prin sobornicească slujire

Duminică, 17 mai, 2026, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a slujit la Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului”, din s. Vărzărești, rn. Nisporeni cu prilejul prăznuirii Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni din această mănăstire.
În dimineața zilei, Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a fost întâmpinat de stareța așezământului monahal, Egumena SILUANA (Iacob), dimpreună cu obștea și soborul de slujitori, dar și de credincioșii prezenți la sărbătoare.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Arhim. KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață monahală și stareșii din cuprinsul Eparhiei și alți slujitori.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a relatat secvențe din istoria și minunile Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vărzărești, apoi vorbind despre importanța inestimabilă a Sfintei Litughii și necesitata și datoria credincioșilor de o frecventa.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de laudă în cinstea Maicii Domnului, care ne ocrotește și mijlocește de-a pururi înaintea Fiului său, iisus Hristos.
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a felicitat pe toți cei prezenți cu această sfântă prăznuire a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vărzărești, adresându-i cuvinte de felicitare dar și de apreciere profundă maicii starețe, Egumena SILUANA (Iacob), dar și tuturor ctitorilor și ostenitorilor care trudesc sîrguincios la prosperarea duhovnicească și materială a seculare vetre monahale din țara noastră.
La final stareța mănăstirii, Egumena SILUANA (Iacob), a mulțumit sufletește Ierarhului pentru prezență, slujire, învățături și povețe duhovnicește, mulțumind și tuturor credincioșilor prezenți, dar în deosebi binefăcătorilor Mănăstirii Vărzărești.
Ținem să specificăm că Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vărzărești a fost proclamată anul trecut, 2024, prin strădania Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, care este și Președintele Comisiei pentru canonizare a sfinților din Biserica Ortodoxă din Moldova.