Fiind în postul Nașterii Domnului și mai ales apropiindu-ne de această Sfântă și Măreață Sărbătoare, prinde contur, tradiția noastră creștină milenară de a se vesti această sărbătoare prin diferite colinde. Nimic rău în acest fapt, chiar e mult așteptat și recomandat, deoarece dă o culoare aparte sărbătorii Nașterii Domnului. Însă observăm că această frumoasă tradiție creștină ce vestește Nașterea Domnului se denaturează de la an la an tot mai mult. Iar acest fapt nu trebuie să ne facă nepăsători și trebuie să ripostăm pe măsură, deoarece e vorba de o desacralizare atât a colindelor, cât mai cu seamă și a spațiului unde se colindă, adică a Sfintelor Biserici.
Vorbind în general despre colindele de la Naşterea Domnului, ele sunt valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă, vrând prin aceasta parcă să-l facă pe om mai bun, mai conștiincios, mai responsabil în fața marea sărbătoare a Naşterii Domnului, aşa cum se aude în multe colinde:
De sărbătoare-acum
Tot omul să fie bun.
Colindele religioase oglindesc și tinderea sufletului uman spre cele veșnice, spre cele de sus, prin versuri ca acestea „sus în slava cerului”, „sus spre Răsărit”, „colo sus și mai în sus / lângă Domnul meu Iisus”.
Colindul religios îl are, sau ar fi mai bine să zicem că, trebuie să-L aibă, în centru pe Iisus Hristos, redându-I întruparea, apoi naștere, iar prin aceasta să ne conducă peste veacuri spre peștera din Betleem. Colindele au fost şi rămân a fi un fel de Evanghelie popular. De exemplu, capitolul 2 din Evanghelia Sfântului Apostol Matei, se reflectă în colindele „La Betleem colo-n jos”, „Trei crai de la răsărit”, „Steaua sus răsare”, „Praznic luminos” şi altelea, care cuprind în sine teme evanghelice ca, venirea magilor din Răsărit, fuga în Egipt a Pruncului Iisus, Uciderea pruncilor de către Irod.
Întrucât colindul religios este în mare parte inspirat din Biblie, iar nucleul acestuia fiind Naşterea Mântuitorului trebuie socotite și așa să rămână mai departe, icoane de mare preț în altarul spiritual al Bisericii noastre Ortodoxe.
În una din menţiunile sale legate de frumosul obicei din perioada sărbătorilor de iarnă, umblatul cu colinda, un patriarh ortodox spunea: ,,Obiceiul de a umbla cu colindatul, trebuie înţeles şi ca o reînnoire a chemării fiecărui creştin de a fi apostol a lui Hristos în lume, de a vesti celorlalţi oameni pe Mântuitorul”. Mai mult decât atât, din tradiţia creştină, înţelegem că toți colindătorii, prin faptul că duc din casă în casă vestea despre Naşterea Domnului, îndeplinesc o misiune asemănătoare îngerilor, întrucât îngerii au fost primii care au vestit păstorilor că s-a Născut Hristos. Totodată prin colindul religios, spunea scriitorul creștin, Ioan Alexandru: „Cetele de colindători rostesc adevărate predici de înaltă simțire creștină”.
Colindătorii de altă dată, după rânduieli bine întocmite de biserică, vesteau Nașterea Domnului după sărbătoarea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în popor numită Vovidenia, deoarece la slujba utreniei acestei sărbători începe să se cânte, ca un îndemn ,,Hristos se Naște, slăviți-L”. Astfel se puteau cânta colinde cu vreo 30 de zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Chiar dacă perioada permisă pentru colindat era mult mai îndelungată, tradiția însă menționează că cel mai frecvent se colinda în ajunul, dar mai ales în ziua sărbătorii Nașterii Domnului. Colindul din ajun era mai degrabă un îndemn pentru cei cărora li se vestea că, a doua zi avea să se nască Mântuitorul pe care trebuiau să-L cinstească întâmpinându-L, atât prin toate câte le pregăteau acasă, dar mai ales prin a merge la biserică. Iar colindatul în ziua Nașterii Domnului, se făcea și din motivul că de acuma creștinii ieșiți din post, unii dedați la mâncăruri și băuturi, li se aducea aminte într-un fel că, importanța și bucuria zile acesteia nu constă în mâncăruri și băuturi, ci în faptul că:
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia chip luminos
și pe care trebuie:
Să-L lăudăm și să-I cântăm
Și de El să ne bucurăm
După o veche tradiție era rânduit ca cei care aveau să meargă cu colindul, de obicei copii, dar erau și cete de maturi, trebuiau să vină mai întâi la biserică, iar după slujbă colindau în fața peșterii dacă era improvizată sau în fața icoanei ce reprezenta scena Nașterii Domnului, după care porneau să ducă vestea nașterii pe la casele oamenilor. De ce trebuia mai întâi să-i asculte preotul pe cei care doreau să colinde prin sat? Deoarece, dacă se întâmpla ca o colindă oarecare să nu transmită mesajul evanghelic despre Naşterea Mântuitorului, preotul nici nu-i permitea cu asemenea colindă să pornească prin sat, deoarece asemenea colinde, cum ar fi și multe din timpul nostru ca, „Ne dați ori nu ne dați”, „Boierii la vânătoare”, și alte, denaturează mesajul evanghelic al sărbătorii. Iar ca o constatare dureroasă putem spune că prin aceste soiuri de colinde ce nu transmit mesajul pur evanghelic al Nașterii Domnului, astăzi s-a ajuns să creadă foarte mulți că e o legendă și nu un fapt real Nașterea Domnului.
Din cele relatate până aici, chiar dacă succint, putem și trebuie să înțelegem importanța aspectului religios al colindului de la Nașterea Domnului. De aceea Vă și îndemn părintește pe toți, în deosebi pe slujitorii Sfintelor Biserici, dar și pe părinți, profesori și educatori deopotrivă, învățați pe copii colinde creștine, ce transmit adevăratul mesaj biblic al Nașterii lui Hristos.
Așa după cum avem recomandare de la Înaltpreasfințitul VLADIMIR, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, dar după cum și eu personal v-am îndemnat în toți anii precedenți, în Sfintele Bisericii să nu se cânte colinde necreștine, acompaniate instrumental, iar cetele de colindători să nu stea pe amvon în timpul colindatului, deoarece, așa cum vedem că aceste momente în unele biserici au scăpat cu totul de sub control, organizându-se adevărate spectacole laice, cu muzică și dansuri în biserică. Or, lui Dumnezeu nu îi sunt plăcute asemenea manifestări ce duc la o desacralizare totală a spațiului sacru și a tradițiilor cu adevărat creștinești. Pentru că Biserica lui Hristos e casă în care sălășluiește Duhul Sfânt. Biserica are ca podoabă pe Sfânta Masă pe Domnul Dumnezeu Însuși, adică Trupul și Sângele lui Hristos. Vă dați seama? Altarul e tron al Dumnezeirii în fiecare biserică ortodoxă! Dumnezeu e acolo real și viu mereu. Biserica e Trupul lui Hristos în care creștinii intră și se fac una cu El, nu parc de distracții sau sală de concerte.
Închei acest îndemn părintesc, având convingerea că veți da ascultare acestor cuvinte și vom depune cu toții în comun, preoți, părinți, profesori, dar și copii, ca să revenim, acolo unde s-a mers prea departe, la tradițiile și obiceiurile noastre strămoșești cu esență profund creștină, ca și prin toate aceste rânduieli tradiționale să stăm și chiar să ne apropiem de Hristos, pentru că numai așa vom simți adevărata bucurie a sărbătorii Nașterii lui Hristos și numai așa se va putea bucura și Hristos de noi și de colindele noastre, prin care trebuie să-L slăvim și să-L bucurăm, dar nu să-L hulim și să-L întristăm.
Cu grijă arhierească și dragoste părintească,
PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni