- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Parohia Morenii Noi

Istoria bisericii „Sf. M. Mc. Dumitru” din s. Morenii Noi, r. Ungheni

 

Biserica „Sf. M. Mc. Dumitru”.

Localitatea: s. Morenii Noi, r. Ungheni.

Anul înființării: 2014.

Preot paroh: Preot Oleg LIȘCIUC.

Slujiri arhierești (ultima): 07 noiembrie 2015.

 

Parohia cu hramul „Sf. M. Mc. Dumitru” din s. Morenii Noi, r. Ungheni, a fost înființată în anul 2014 cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, prin râvna Protoiereului Vadim COROSTINSCHI, secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Ierarhul s-a îngrijorat permanent de această localitate, mai ales din cauza că fenomenul sectar a luat amploare ca niciodată în acest sat, de aceea Preasfinţia Sa, i-a încredinţat Secretarului Eparhial, Protoiereului Vadim COROSTINSCHI, construcţia locaşului de închinare şi formarea parohiei.

Prima Sfântă Liturghie în istoria satului Morenii Noi a fost oficiată la 23 august 2014. Slujbele se săvârșeau în paraclisul temporar, amenajat de Părintele Vadim. Paraclisul a fost sfințit la data de 14 februarie 2015 de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. După Sfânta Liturghie a fost oficiată panihida pentru cei adormiți. Ctitorii au primit Medalii și Diplome Eparhiale.

În funcția de paroh al bisericii a fost numit Preotul Oleg LIȘCIUC.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 07 noiembrie 2015. Sfânta Liturghie și rânduiala punerii pietrei de temelie au fost oficiate de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni și un sobor de preoți.  După oficierea Sfintei Liturghii Ierarhul împreună cu soborul de preoţi prezenţi au oficiat Parastasul.

Tragicul accident care s-a produs în această localitate în 2012 a lăsat amintiri cutremurătoare în inimile şi sufletele credincioşilor din această localitate. Preasfinţia Sa, avându-i ca fii duhovniceşti, în urma acelui groaznic accident a avut grijă, în repetate rânduri, de familiile şi rudele celor care au avut de pătimit în urma accidentului cu ajutoare financiare şi materiale. Şi de această dată toţi cei care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident au fost pomeniţi de Arhiereu la slujba celor adormiţi.

La moment biserica se află în construcție, având un program liturgic stabil.

Preot paroh: Preot Oleg LIȘCIUC

 

Contacte:

Biserica „Sf. M. Mc. Dumitru”, s. Morenii Noi, r. Ungheni.

http://biserica-moreni.blogspot.com