- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Parohia „Sf. Cuv. Ambrozie de Optina”, Vărzărești

Istoria bisericii „Sf. Cuv. Ambrozie de Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni

Biserica „Sf. Cuv. Ambrozie de Optina.

Localitatea: s. Vărzărești, r. Nisporeni.

Anul înființării: 2002.

Preot paroh: Ieromonah SERAFIM (Novac).

Slujiri arhierești (ultima): 23 octombrie 2022.

 

Necesitatea de a construi o nouă biserică, în zona satului nou a comunei Vărzăreşti, a fost o problemă veche şi necesară, întrucât s-a mărit numărul de populaţie. La dorinţa oamenilor s-a discutat această problemă şi la una din adunări s-a luat hotărărea de a se pune un început la lucrări din primăvara anului 2002.

Au început să se colecteze donaţii băneşti benevole ale creştinilor, fapt ce a făcut reală începerea lucrărilor de proiectare a locaşului. S-au efectuat lucrările de geodezie a solului, rezultatele cărora au descoperit nişte condiţii prielnice pentru construcţie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, un sobor impunător de preoţi, alcătuit din: Protoiereu Zaharia ORBU, Protoiereul Nicolae OLARU, Preotul Nicolae CARCHILAN, Protoiereul Dumitru PARA, Ieromonahul SILUAN (Telechi), Protoiereul Serghei NOVAC, în prezenţa ctitorilor bisericii, a reprezentanţilor administraţiei publice locale şi a unei impunătoare mulţimi de creştini, s-a săvârşit rânduiala de punere a pietrei de temelie a bisericii cu hramul „Cuv. Ambrozie de Optina” pe data de 17.06.2002.

S-a ales ca ocrotitor a bisericii anume Sf. Ambrozie, întrucât mănăstirea Optina, regiunea Caluga, Federația Rusă, a dăruit o icoană cu chipurile sfinţilor stareţi de la această mănăstire, având şi câte o părticică din sfintele moaşte.

În numai 12 zile lucrătoare, până la 02.07.2002 temelia bisericii a fost finalizată, iar pe 03.07.2002 a şi fost sfinţită după regula tipiconală a Bisericii Ortodoxe.

După terminarea zidăriei locaşului au început lucrările de ridicare a clopotniţei şi paraclisieriei pe data de 29.07.2002.

Construcţia bisericii, începută la 17.06.2002 şi finalizată la 26.10.2002, a durat 4,5 luni calendaristice. Desigur, locaşul nu a fost îndestulat total cu cele trebuincioase la momentul începerii slujbelor. Iniţierea activităţii s-a făcut doar cu un strict necesar. Completarea treptată cu celelalte lucruri a durat până în anul 2010. Pe parcursul acestei perioade, cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii au ctitorit toate cele necesare.

Afară de faptul că biserica a fost asigurată cu accesoriile de slujbă, s-a efectuat finalizarea interiorului şi exteriorului locaşului împreună cu alte lucrări auxiliare, necesare pentru o mai bună funcţionare:

Activitatea bisericii:

La biserică există o bibliotecă dotată cu literatură ortodoxă pentru toate vârstele, care se completează permanent cu noi exemplare de cărţi. La moment în bibliotecă se enumeră peste 1000 exemplare de cărţi. Cărţile se eliberează în baza formularelor.

Pe lângă locașul sfânt funcţionează o cantină pentru hrănirea zilnică a celor nevoiaşi, precum şi asigurarea lor (după posibilităţi) cu mijloace financiare, haine şi încălţăminte.

Există şcoala duminicală, care şi-a început activitatea odată cu decshiderea bisericii.

Din anul 2002 paroh al bisericii este Protoiereul Serghei NOVAC. În perioada 2008-2017 Preotul Nicolae CARCHILAN a fost cleric al acestui locaș sfânt.

Slujitorii și lucrătorii biserici:

  1. NOVAC Serghei – Preot paroh;
  2. IACOB Galina;
  3. IACOB Maria;
  4. BUTNARU Veronica;
  5. BULGARU Anfisa;
  6. BARGAN Ana;
  7. DIACON Ana;
  8. PĂDURARU Ariadna;
  9. TICAN Teodora;
  10. MĂRCUȚĂ Natalia;
  11. MITROFAN Maria.

Dascăl IACOB Galina.

Epitrop – BARGAN Ana.

La data de 23 octombrie 2017 Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Ambrozie de Optina”. În dimineața zilei Chiriarhul a fost întîmpinat de Protopopul circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI și Preotul Serghei NOVAC, împreună cu copii și creștinii veniți la rugăciune. La final, ctitorii bisericii au fost decorați cu Medalii și Diplome Eparhiale.

 În anul 2022 părintele Serghei NOVAC a fost tuns în monahism cu numele Serafim, în cinstea cuviosului Serafim de la Sarov.

Contacte:

Biserica „Sf. Cuv. Ambrozie de Optina” s. Vărzărești, r. Nisporeni.