Istoria bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din s. Vălcineț, r. Călăraşi
Biserica „Sf. Irh. Nicolae”.
Localitatea: s. Vălcineț, r. Călăraşi.
Anul înființării: secolul XIX.
Preot paroh: Protoiereu Gheorghe REVENCO.
Slujiri arhierești (ultima): 23 decembrie 2021.
Bisericuță din bârne era deja construită și activa la 1803 în Vălcineț. Unele documente ne permit să afirmăm că biserica din Vălcineț, cea din bîrne, a fost construită înainte de 1747. Urmăriți informația de mai jos: „la biserică (Vălcineț) se găsesc 22 cărți vechi: 11 de peste Prut și 11 de la Chișinău, dintre care 7 cărți din sec. XVIII, începând cu un Triodion din 1747”. Dacă o ediție din 1747 a ajuns în „biblioteca bisericii din Vălcineț”, putem admite (ipotetic) că biserica deja exista la acea dată.
Un act veritabil din 1816 precizează că în Vălcineț (Orhei) „Biserica e cu totul veche”. Și un grup de gospodari din sat cer voie să facă altă biserică nouă, din lemn cu temelie de piatră: Ursu, Ghemu, Deleanu, Părțacu, Zbîrțu, Lupu, Tălmazu, Crăciun, Pușcașu, Pătrașcu, Curme, Ciumașu, Racu, Brahă, Cănănău.
Anumite surse scrise în sec. al XX-lea afirmă cu fermitate că în 1819, la Vălcineț (Orhei) a fost construită biserică nouă de piatră, autorii cărora s-au sprijinit, de regulă, pe cele auzite.
Documentele susțin altă părere. La 1819, în Volcineț (așa ortografiau pisarii din Chișinău) „построена валкованная церковь” („a fost construită biserica de lemn cu temelie de piatră”), exact cum cereau, la 1816, să o facă grupul de creștini din Vălcineț.
Așadar, actuala biserică din satul Vălcineț, construită din piatră, are o altă istorie, cu începere de la finele sec. al XIX-lea.
Biserica cea din lemn însă, cu temelie de piatră, construcția căreia a luat sfârșit la finele anului 1818, a fost sfințită în 1819, la 2 februarie.
Iată o confirmare documentară: „La 2 februarie 1819 se sfințește biserica din Vălcineț, județul Orhei, construcția căreia s-a început în anul 1816 pe locul alteia mai vechi, cu ajutorul vornicului Ștefan și a sătenilor Eftimie Pătrașcu, Parfeni Galga, Ursu, Deleanu, Pîrțac, Ghemu, Zbărțu, Lupu, Tălmazu, Crăciun, Pușcșu, Curmei, Ciumașu, Racu, Bragă, Cănănău”.
Unul din istorici ai bisericii din Vălcineț, Preotul Zaharia CIOBANU (slujitor aici între anii 1953-1983), scrie, la fel, că biserica a fost construită în 1819, din piatră.
Preotul Zaharia CIOBANU susține că „Ctitorii și ziditorii acestui sfânt lăcaș sunt din satul Vălcineț, dar cine anume, din păcate, nu se știe și din evenimentele trecutului, nu s-au păstrat până în timpul de față”.
Mai târziu, însă, scrie preotul: „ea (biserica) a fost înălțată în pereți, ferestrele au fost și ele făcute mai înalte și cu gratii de fier. Tot atunci biserica a fost legată de jur împrejur, cu un brâu (de curea) de fier, care se observă și astăzi pe unele locuri, ale pereților, pe dinafară”.
Pentru istorie, merită atenție descrierea făcută de preotul Zaharia a arhitecturii exterioare a lăcașului: „Este construită în formă de cruce și acoperită cu tablă de fier care la fiecare reparație se vopsește cu vopsea verde și are trei bolte: (1) bolta cea mai înaltă, cu 6 clopote; (2) bolta din mijloc, mai groasă, de care se ține policandrul; (3) bolta mică de asupra sfântului altar”.
Între anii 1948-1951, sub oblăduirea Preotului Serghei P. GALIȚ biserica „a fost reparată capital; i s-au construit cafastrul și coridor de scândură în față”.
După Preotul Serghei GALIȚ a slujit Preotul Alexandru MALAI (1951-1953), în timpul căruia au fost clădiți pereții „storoșiei” din ograda bisericii. Este menționat: „Eu, preotul Zaharia, care scriu această istorie, am făcut schimb, din Nisporeni cu Preotul Alexandru MALAI și am continuat și terminat construcția storoșiei din ograda bisericii, care a fost începută de preotul Alexandru MALAI”. „Storoșia este construită din chirpici de pământ, are o cameră, bucătărie și tindă, iar alături și un podnaves”. „Biserica este îngrădită cu gard de jur împrejur, în partea din față a bisericii gardul este de scândură cu stâlpi de ciment, puși în beton în anul 1977. Ograda bisericii are 2 porți: (1) poarta din față, din fier; (2) poarta din spate, din lemn.
Importantă e și mărturisirea următoare a preotului: „Eu, în anul 1954, în ograda bisericii am sădit 2 rânduri de pomi fructiferi: un rând de nuci, un rând de meri”.
„Cel mai interesant și sfânt obiect în sfânt lăcaș”, scrie preo-tul, este „sfântul antimis, în care se păstrează o părticică a sfintelor moaște și se păstrează întotdeauna pe sfântul Prestol sub Sfânta Evanghelie, fără care nu se pote sluji Sfânta liturghie la care se sfințește Sfintele Taine”.
„Al doilea, mai interesantă sfîntă și respectată de credincioși, este în sfântul altar, grobnița cu Sfânta Plașeniță, care se scoate în biserică în Vinerea cea mare, la vecernie, și cu evlavie se închină credincioșii și o sărută; și spre marea Sîmbătă, la ora 22, la Utrenie, majoritatea credincioșilor, cu lumânări aprinse în mâini, ascultă cântările Prohodului Domnului, cântate de 2 cete de enoriași”.
În aprilie 1983, după ce Preotul Zaharia CIOBANU, pe motive de sănătate a ieșit la pensie, (staroste fiind Ion PĂSTRĂV) parohia Vălcineț a fost încredințată parohului – Preot Gheorghe REVENCO.
Actualul paroh a efectuat reparația generală a bisericii, a făcut încălzirea locașului sfânt, la care au participat toți creștinii.
Podeaua a fost reparată din lemnul adus de frații Gheorghe și Ion OTGON și șlefuită de Vasile OTGON și Constantin URSU. Ferestrele au fost făcute de Constantin LEONTI și de fratele său, din materialul lor. Strănile din ambele părți ale bisericii au fost făcute de Constantin Gh. URSU, cu Vasile Gh. OTGON.
Podeaua din pridvorul bisericii a fost făcută de Ilie I. GHEORGHE; scândura aparținând lui Alexandru CURMEI.
Din aceeași „Istorie” aflăm că, în 1984, Constantin POPA și Grigore LUPU au săpat o fântână, în față a fost pusă o poartă nouă de fier.
Atitudinea creștinească a vălcinețenilor în zilele noastre, grija lor față de locașul sfânt, din localitatea lor de baștină, spiritul lor gospodăresc, pot fi descrise în următoarea pagină, scrisă laconic de către actualul paroh al bisericii, Gheorghe REVENCO: „În anul 1986 s-a schimbat acoperișul la casa parohială și s-a construit cameră de copt prescuri, sub supravegherea lui Chiril GAIBU, care a fost staroste timp de 7 ani”.
Ferestrele și ușile la casa parohială au fost făcute de Constantin OTGON. Tot în anul 1986 a fost procurat un nou policandru în biserică. În anul 1987 s-a început reparația pereților. Pereții au fost curățiți până la piatră și pus din nou ciment. Pereții au fost cimentuiți și tencuiți de creștinii din sat. A fost instalată o ușă în fața bisericii. Ușorii au fost făcuți din stejarul dat de Ștefan C. DELEANU, (un demn urmaș al acelui DELEANU care, în 1816, alături de alți creștini vălcinețeni, cerea voie să facă biserică nouă din lemn cu temelie de piatră), iar materialul din care au fost făcute ușile a fost dat de Efim Ch. CURMEI, dar făcute de Vasile Gh. OTGON și Constantin URSU.
Tot în 1987 ei au făcut scara care urcă la clopote.
În aceeași „Istorie a bisericii” la 1981, preotul Zaharia CIOBANU informa cititorul că „În interiorul bisericii, pe pereți, nu este nici un fel de zugrăveală. Pereții interiori sunt vopsiți cu o vopsea de culoare alb-albastră și din partea de jos un brâu”.
La începutul bolții mari, de jur împrejur, are un brâu lat (ciubuc) de vreo 25-30 cm, zugrăvit în ornamente de cruci, pictată în 1972 de meșterii din Ceadîr-Lunga – Gheorghe DIMITROV și Nicolai CULICOV. Iar în sfântul altar, pe boltă, este pictat, Tatăl Ceresc.
În anul 1988 pereții bisericii au fost zugrăviți cu icoane de pictorul din Chișinău, Vasile MOCANU.
În sfântul altar s-a făcut sfânta masă cu icoane sub sticlă, executate de pictorul menționat mai sus.
În 1989 reparația a luat sfârșit.
De ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie s-a sfințit biserica de Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.
În anul 1993, în altar s-a făcut jertfelnicul nou de către Ștefan NEGRU. În anul 1995, s-a vopsit prima dată tabla de pe biserică.
În anul 1996, plecând cu ajunul sărbătorilor de iarnă, cu ajutorul lui Teodor CIUMAȘU și Gheorghe POPA și al altor creștini s-au adunat bani pentru construcția gardului de piatră. Gardul a fost construit de săteni, în frunte cu Teodor URSU.
În anul 1998, gardul a fost acoperit cu tablă de lucrătorii din Căbăiești (r. Călărași).
Chivotul Maicii Domnului din strana stângă a bisericii a fost făcut de Teodor URSU și Ion LUPU.
În biserică au fost procurate steaguri noi, 2 felinare noi și 2 cruci, de către credincioșii satului Vălcineț.
În memoria enoriașilor satului Vălcineț, din povestirile părinților și buneilor, cuvinte bune și frumoase au despre preoții: Mihail TIMUȘ (în Vălcineț din a. 1909) și Vladimir LACHI (Lati), (în Vălcineț din a. 1920), dascălul Alexandru GHIȚĂLARIU (în Vălcineț din a. 1903) și despre mulți alți cântăreți și colaboratori ai bisericii, care au activat în secolul XX.
Parohia Vălcineț a fost păstorită de către preoții: Serghei GALIȚ (1948-1951); Alexandru MALAI (1951-1953); Zaharia CIOBANU (1953-1983) și Gheorghe REVENCO (1983-până în prezent).
Pe parcursul anilor enoriașii satului Vălcineț contribuie permanent la reparațiile efectuate în biserică și înzestrarea ei cu podoabe, icoane, etc. Contribuția este și financiară și prin lucrări de reparație și amenajare a teritoriului bisericii. Aceste contribuții au luat o mai mare amploare, mai ales în ultimii ani, datorită consătenilor, care muncesc peste hotarele țării și aduc jertfe considerabile bisericii.
Părintele Gheorghe REVENCO încheie pagina „Istoriei” cu propoziția semnificativă: „În fiecare an se fac mici lucrări la sfânta biserică”.
La 23 decembrie 2021 Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie în biserică. La serviciul divin au participat preoții din cadrul circumscripției Călărași, parohul bisericii, Protoiereul Gheorghe REVENCO, enoriașii bisericii și oaspeți. Ctitorii au fost decorați cu medalii eparhiale și diplome arhierești. La final, Ierarhul a oficiat Panihidă pentru sufletul răposatei Preotese Maria REVENCO.
Contacte:
Biserica „Sf. Irh. Nicolae”, s. Vălcineț, r. Călăraşi.
