- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Parohia Horodiște

Istoria bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Horodiște, r. Călăraşi

Biserica „Sf. Cuv. Parascheva”.

Localitatea: s. Horodiște, r. Călărași.

Anul înființării: 1897.

Preot paroh: Protoiereul Mihail ȚURCAN.

Slujiri arhierești (ultima): 26 septembrie 2015.

 

Biserica satului Horodişte poartă hramul „Sf. Cuvioasa Parascheva” şi a fost zidită din piatră între anii 1897-1917. În anul 1917, cu străduința Preotului paroh Nicolae CIOBANU şi a enoriaşilor din localitate şi din vecinătate, biserica este sfinţită. Biserica activează fără întrerupere până în anul 1961, când este închisă şi transformată în depozit de cereale. În 1975 locaşul sfânt este tansformat în muzeu sătesc.

În anul 1988 cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sârguința enoriaşilor din sat biserica este redeschisă, reparată şi sfinţită de către Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolit al Chişinăului şi a întregii Moldove.

În anul 1990 preot paroh este numit Părintele Constantin AVORNIC, urmat în 1997 de Preotul Gheorghe BALAN. În luna martie 2002 Preot paroh este numit Protoiereul Mihail ŢURCAN. În luna noiembrie al aceluiaşi an sunt finalizate lucrările de reparaţie exterioare ale bisericii şi pe data de 04 noiembrie 2002 este sfinţită de către Înaltpreasfinţitul VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove.

În anul 2004 s-a început construcţia unei case din cimitirul cel nou, iar în anul 2011 lucrările sunt finisate şi construcţia este sfinţită. În anul 2009 biserica este reparată (exterior şi interior). Cu susţinerea financiară a creştinilor din sat şi a ctitorilor bisericii, Victor JUMBEI şi Veronica ŢURCAN.

În anul 2014 s-a început construcţia unei case parohiale și a cantinei sociale pe lângă biserică.

Pe data de 26 septembrie 2015 în biserică a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu un sobor de preoţi.

Protoiereu Mihail ȚURCANU este paroh al bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Horodiște până în prezent.

Contacte:

Biserica „Sf. Cuv. Parascheva”, s. Horodiște, r. Călăraşi.

 

Surse bibliografice:

Arhiva Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.