Preacucernicia Voastră,
Preacucernice Părinte Serghei,
În această zi deosebită pentru Sfinția Voastră, cu ocazia zilei de naștere, îmi exprim cele mai alese gânduri, însoțite de părintești binecuvântări față de Sfinția Voastră. În ziua aniversării frumosului jubileu de 60 de ani de viață pământească, Vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală și misionară pe care o desfășurați.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.
Preacucernice Părinte Serghei,
Totodată, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine și cu ocazia împlinirii celor 35 ani de slujire preoţească.
Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.
Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.
Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.
Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii care vin pentru hrană duhovnicească și alinare sufletească în biserica „Cuvioasa Parascheva” din s. Hoginești, r. Călărași, pe care o păstoriți și unde înfăptuiți activități misionare, pastorale și sociale, spre folosul duhovnicesc și mângâierea sufletească a celor ce trec prin grele încercări de boală.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni