- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md/ -

Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat dn-ei Victoria ȘOȘU, la împlinirea a 80 de ani

Mult Stimată Doamnă Victoria,

La acest frumos și remarcabil jubileu, 80 ani de viață pământească, Vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.

Anii vieţii pe care i-aţi parcurs până acum, 80 la număr, sunt ani binecuvântaţi, pentru că ați reușit să dați dovadă de calități rare, pe care astăzi societatea este pe cale de a le pierde, calități precum, devotamentul, stima, încrederea, profesionalismul, tenacitatea, dar și credința statornică. O spun cu certitudine că acestea sunt atributele ce Vă încadrează în rama omului menit să aducă bucurie, pace și exemplu bun în jurul său.

Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fii ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.

La acest popas aniversar din viața Dumneavoastră, când celebrați frumoasa vârstă de 80 ani de viețuire pământească, ne rugăm lui Dumnezeu, să Vă dăruiască în continuare ani binecuvântați și îmbelșugați cu multă sănătate sufletească și trupească, dar și cu mult spor duhovnicesc, pentru a săvârși cât mai multe fapte creștinești, care pe Dumnezeu îl bucură, iar pe Dumneavoastră vă vor duce la mântuire.

Întrucât sunteți o enoriașă activă a Catedralei Episcopale din mun. Unghenie, cunoscându-vă astfel de foarte mult timp, am avut posibilitate de a Vă cunoaște îndeaproape ca fiind o Doamnă credincioasă, plină de cumsecădenie și de multă bunătate, dând dovadă de profesionalismul și devotamentul în domeniul sănătății, activânt de foarte mulți ani în Policlinica Municipiului Ungheni, fiind o Doamnă sârguincioasă, care puneți suflet în tot ceea ce faceți. Or, acest fapt face să fiți apreciată și respectată de foarte multă lume.

De aceea, la această zi de sărbătoare din viața Dvs, pe lângă cuvintele de felicitare și urări de bine, vă aducem și cuvinte de înaltă apreciere pentru ireproșabila activitate profesională, dar și pentru prezența permanentă la sfintele slujbe ce sunt săvârșite la Catedrala Episcopală din mun. Unghenide contabil a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Cu binecuvântări arhiereşti,

+ PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni