Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Duhovnic, ZOSIMA,
Cu ocazia împlinirii celor 30 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.
Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.
Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.
Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Preacuvioșiei Voastre.
Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte obștea monahală a Sfintei Mănăstiri „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, pe care o spovediți și căreia îi asigurați zi de zi asistență religioasă.
De asemenea, Vă dorim ca prin harul preoției să hrăniți duhovnicește și să alinați sufletește închinătorii și credincioșii ce vin la Sfânta Mănăstire, ca la un izvor de apă vie.
Totodată, la acest popas aniversar Vă adresăm și cuvinte de înaltă apreciere și recunoștință pentru jertfelnica slujire și osteneala ce o depuneți dimpreună cu maica stareță, Egumena ANIMAISIA (Cernea) și întreaga obște, de a zidi biserica mare și alte edificii din incinta mănăstirii.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni