- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesaj de condoleanţe al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Prot. Serghie CAVCA, parohul bisericii ,,Tuturor Sfinților” din s. Unțești, cu trecerea la Domnul a mamei sale ECATERINA

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte Serghei,

Cu multă durere sufletească, am aflat vestea tristă a trecerii din viața aceasta a mamei Sfinției Voastre, roaba lui Dumnezeu, ECATERINA.

În aceste momente de profundă tristeţe omenească, Vă aducem sincere condoleanţe, dar și îndemn de nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos.

În Iisus Hristos nu există o viața până la moarte și o viață după moarte, ci o singură viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie. Cei morți cu trupul, prin faptele bune și rugăciunea Bisericii, continuă să trăiască și în Cer prin Duhul Sfânt Dătătorul de Viață. Nădejdea Învierii este cea care trebuie să Vă potolească tristețea și să Vă stăpânească durerea.

Cunoaștem că mama Sfinției Voastre, în toți cei 86 ani de viață, a fost o creștină adevărat, plin de credință și nădejde în Dumnezeu, lucrând faptele mântuitoare, iubind rugăciunea, slujbele bisericești, săvârșind fapte de milostenie, fiind și o bună gospodină și săritoare la nevoie.

De asemenea, știm că mama Sfintiei Voastre a crescut grijuliu, 2 copii, educându-i în duhul dreptei credințe și călăuzindu-i prin povețe spre Împărăția Cerurilor, îndemnându-i să fie oameni și creștini adevărați. Iar rodul desăvârșit al acestei educații se vede în aceea că Sfinția Voastră ați ajuns un vrednic și cucernic slujitor al Sfântului Altar.

Preacucernice Părinte Serghei,

Vă asigurăm că o vom pomeni la Sfântul Altar în sfintele rugăciuni, pe mama Sfinției Voastre, roaba lui Dumnezeu ECATERINA, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărăția Cerească.

Avem și nădejdea că Domnul nostru Iisus Hristos îi va dărui iertare de păcate și mântuire sufletească, primindu-o în bucuria cea nesfârșită a raiului.

Veşnică fiei ei pomenirea!

Cu dragoste întru Hristos-Domnul și compasiune sufletească,

+ PETRU,

ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPOREN