- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Marșul dedicat Zilei familie și a copilului, desfășurat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni

Sîmbătă, 31 mai, 2025, prin binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a desfășurat în satul Dereneu, raionul Călărași, o amplă activitate Eparhială, dedicată promovării și susținerii familiei tradiționale.
Această amplă activitate a fost una complexă, cuprinzând mai multe laturi.
Inițial, la ora 10, 30 în scuarul din fața primăriei din localitatea menționată, s-au adunat și s-au înregistrat toți cei aproape 500 de participanți, tineri și familii cu copiii, care au venit din orașele și satele Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, pentru a participa la activitatea dedicată Zilei familiei și copilului.
Înainte de începerea marșului respectiv, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost întâmpinat de gazda evenimentului, dnl Vasile REVENCO, primarul satului Dereneu și Prot. Grigore DODON, Protopopul Bisericilor din Raionul Călărași, de Prot. Vadim COROSTINCHI, Secretarul Eparhial; de parohul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din s. Dereneu, preotul Alexandru și preoteasa Maria, de toți preoții și credincioșii prezenți.
După aceasta, toți participanții, în frunte cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU; dnl Vasile REVENCO; primarul satului Dereneu; dnl Grigore NOVAC, deputat în Parlamentul Republicii Moldova; prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial; prot. Grigore DODON, Protopop de Călărași; prot. Dumitru RANGA, Protopop de Nisporeni; prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopop de Hîncești, Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală; Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț, preoți și credincioși prezenți, au pornit într-un marș pedestru cu prapori bisericești, sfinte icoane, placate și mesaje întru susținerea familiei și a nașterii de copii.
Acest marș s-a desfășurat până la Casa de Cultură din localitatea menționată, unde s-a ținut o amplă și importantă conferință dedicată familiei și educării creștine și morale a copiilor.