Fericit cu adevărat este cel ce înfrânarea a păzit, căci cu adevărat, mare faptă bună este înfrânarea! Ci ascultaţi până unde poate fi înfrânarea. Astfel, este înfrânarea limbii: A nu vorbi cuvinte multe şi deşarte, a ţine limba şi a nu grăi de rău, a nu ocărî, a nu blestema, a nu vorbi cele ce nu se cuvin, a ţine limba şi a nu cleveti, a nu prihăni pe fratele, a nu descoperi taine, a nu cugeta cele ce nu sunt ale sale. Înfrânarea este şi în auz: A te feri să auzi cuvânt deşert. înfrânare este şi la ochi: A ţine vederea şi a nu căuta sau a lua aminte la toate cele veselitoare şi la care nu se cuvin.
Există şi o înfrânare a mâniei: A ţine mânia şi nu degrab a se aprinde. Înfrânare este şi în slavă: A înfrâna cugetele şi a nu dori slavă, a nu căuta slavă, a nu se înălţa, a nu căuta cinste şi a se îngâmfa, a nu iscodi ceva pentru laude. înfrânare este şi în gânduri: A le munci pe acestea cu frica lui Dumnezeu, a nu se învoi sau a se îndulci cu gândul care aprinde pofte. înfrânare este la mâncăruri: A nu căuta mâncăruri scumpe sau ospeţe de mult preţ, a nu mânca afară de vreme sau afară de ceasul mesei, a nu fi stăpânit de duhul lăcomiei pântecelui, a nu fi fără de saţiu în frumuseţea bucatelor, a nu pofti multe şi felurite mâncăruri. Înfrânare este şi la băutură: A se păzi şi a nu cădea în patima beţiei sau în dulceaţa vinurilor, a nu bea vin fără de frică, a nu căuta deosebite băuturi şi nici băuturi fine, dulci, a nu folosi fără de măsură nu numai vinul, ci şi apa. Este şi o înfrânare a poftei şi a dezmierdării celei rele: A ţine simţirea şi a nu cădea în poftele ce apar, a nu se învoi cu gândurile cele pomenitoare de îndulcirea cea cu patimă, a nu se îndulci cu gândul că a lucrat necurăţia, a nu face voia trupului, ci a înfrâna, cu frica lui Dumnezeu, patimile.
Cel cu adevărat înfrânat este cel care are poftă de nemuritoarele bunătăţi, şi către ele cu mintea căutând, de la toată pofta pătimaşă se întoarce. împreunarea trupească, ce este ca o umbră, o urăşte; de feţe femeieşti nu se bucură, de trupuri nu se veseleşte, de frumuseţi nu se biruieşte, cu mirodenii dulci nu se îndulceşte, de cuvinte ademenitoare nu se amăgeşte, de femei şi, mai ales, de cele necuvioase, se fereşte, la vorba femeilor nu zăboveşte.
Deci, cel cu adevărat viteaz şi înfrânat, pe sine se păzeşte, în tot gândul se înfrânează, toată pofta o stăpâneşte cu dorinţa şi gândul la bunătăţile viitoare şi cu frica veacului ce va să fie.
Cuviosul Efrem Sirul