Miercuri, 5 octombrie, 2025, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, după activitatea arhipăstorească de la centrul Eparhial, în a doua parte a zilei, dimpreună cu câțiva colaboratorii Centrului Eparhial din mun. Ungheni, s-a deplasat la L. T. „M. Eminescu” din Municipiului Ungheni, pentru al felicita pe directorul acestei instituții, dnl Petru LANGA, cu împlinirea a 55 ani de viață pământească, pe care i-a sărbătorit ieri.
Cu acest frumos și binecuvântat prilej, Înaltpreasfinția Sa i-a adresat cordial sincere cuvinte de felicitare și urări de bine cu această aniversare.
De asemnea, Ierarhul i-a urat Domnului Director ani binecuvântați și îmbelșugați cu daruri și binecuvântări cerești, dorindu-i să fie ocrotit de Dumnezeu și ajutat în a săvârși fapte mântuitoare, realizând totodată și planurile și proiectele de activitate.
La rândul său, dnl Petru LANGA și-a exprimat recunoștința și gratitutinea pentru cuvintele de felicitare și pentru aprecierea de care se bucură din partea Înaltpreasfinție Sale, asigurându-l pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, de conlucrare și colaborare pe segmentul educațional, care și există de alt fel între Episcopia de Ungheni și Nisporeni și Liceul Teoretic „M. Eminescu”.









