Luni, 22 iunie 2026, când este pomenită Sfânta Fericite Agafia de la Cușelauca și Sf. Ierarh Chiril al Alexandriei, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit un sobor de preoți și diaconi.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de de slavă și mulțumire către dumnezeu, dar și rugăciuni de laudă în cinstea Sfintei Fericite Agafia de la Cușelauca, cerându-i prin ca să ocrotească țaranoastră și pe credincioși de toate relele, bolile și necazurile, dăruind și râvnă sfânca pentru ca toți oamenii să viețuiască cât mai creștinește.
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți credincioși cu această sfântă zi, ținând totodată și un cuvânt de învățătură în care a relatat secvențe din viața Sfintei Fericite Agafia.
Menționăm faptul că, deși Fericita Agafia era de mult timp cinstită de credincioșii țării noastre, totuși, faptul că a fost canonizată, că are zi de pomenire în calendar, că are slujbă și acatist, se datorează strădaniei neobosite a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, care este Președintele Comisie Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru canonizarea Sfinților și Membru permanent al Comisiei Patriarhale pentru canonizarea Sfinților.
Datorit funcțiilor menționate, Înaltpreasfinția Sa într-o perioadă de 4 ani, a strâns minuțios toate actele necesare pentru dosarul de canonizare a fericitei Agafia, făcând nenumărate demersuri la Patriarhie și analizând corespunzător, prin comisia de profil, toate actele necesare și întrunind toate cerințele, s-a înfăptuit pe 24 septembrie 2016 slujba de canonizare a Sfintei Fericite Agafia de la Cușelauca.


























