ÎPS Arhiepiscop PETRU a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Veverița
Joi, 29 ianuarie, când se face cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Veverița, închinată Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”.
Această prezență arhierească și Dumnezeiască liturghie a fost prilejuită de împlinirea a 50 ani de viață pământească a părintelui Stareț, Arhimandritul SPIRIDON (Jalbă).
În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de Starețul așezământului monahal, Arhim. SPIRIDON (Jalbă), de soborul slujitorilor prezenți, dar și de credincioșii care și-au îndreptat astăzi pașii spre această sfântă mănăstire.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINCHI, Secretarul Eparhial; Arhim. SPIRIDON (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița, dar și alți slujitori.
La Liturghie au participat Stareţele Mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre.
La Vohodul mic, Starețul Mănăstirii, Arhim. SPIRIDON (Jalbă), a fost decorat de Înaltpreafinția Sa cu Medalia Eparhială „Sf. Ap. Petru și Pavel”, gr. I, în semn de apreciere pentru toată munca depusă la înfrumusețarea Mănăstirii Veverița, dar și cu prilejul împlinirii a 50 ani de viață.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă, de laudă și de mulțumire lui Dumnezeu și Maicii Domnului, care ocrtotește acest așezământ monahal, dar și rugăciuni pentru sănătatea și mântuirea părintelui stareț, omagiatul zilei.
La final, după săvârșirea Te Deumului, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură, rostind și un cuvânt de felicitare părintelui stareț, Arhim. SPIRIDON (Jalbă), cu prilejul zilei de naștere, aprecindu-i și toate lucrările înfăptuite până în prezent, dimpreună cu obștea și ctitorii, prin care au făcut din Mănăstirea Veverița oază monahală și un loc de rugăciune și întâlnire cu Dumnezeu prin Sfintele slujbe bisericești.
După aceasta Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU i-a oferit părintelui stareț în dar, cu multă generozitate o cruce pectorală și un buchet impunător din 51 de trandafiri.
Apoi Înaltpreasfinția Sa a pus în Icoana Maicii Domnului ,,Bucuria celor necăjiți” un engolpion (panaghie).
În continuare, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu, a adresat părintelui omagiat, din partea Stareților și Starețelor Mănăstirilor din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, un cuvânt de felicitare, oferindu-i de asemenea un buchet din 51 de trandafiri.
La rândul său, părintele stareț, Arhim. SPIRIDON a mulțumit Ierarhului pentru prezență, pentru slujire, cuvintele de învățătură, dar și pentru prețiosul dar oferit de Înaltpreasfinția Sa. Aceleași mulțumiri au fost îndreptate și către toți cei prezenți, care iau adresat cuvinte de felicitare.


































