- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

ÎPS Arhiepiscop PETRU a participat la Sf. Liturghie prilejuită de împlinirea a 50 ani de arhierie a Mitropolitului AGAFANGHEL

Duminică, 16 noiembrie, 2025, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a participat prin slujire la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Odessa, eveniment prilejuit de împlinirea a 50 ani de arhierie a Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, Mitropolitul de Odessa și Ismail.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită într-o atmosferă solemnă și duhovnicească profundă în biserica ,,Izvorul Tămăduirii” din Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Odessa și a fost oficiată de Preafericitul ONUFRIE, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, în prezența Chiriarhului locului, ÎPS AGAFANGHEL, Mitropolitul de Odessa și Ismail și a unui impunător sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Apoi, după cuvântul de învățătură al Preafericitului Mitropolit ONUFRIE și cuvintele de felicitare ce au urmat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a adresat un cuvânt de felicitare și apreciere ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL.
Specificăm că la această slujbă praznicală Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU este prezent cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei și invitația Chiriarhului locului, ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL.
Menționăm și faptul că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost însoțit la această slujbă de prot. Nicolai BOIAN, Colaborator Eparhial și slujitor al Catedralei Episcopale din mun. Ungheni, Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan), Consilier Economic al Centrului Eparhial și prot. Veaceslav BUDEI, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Drujba, rn. Ungheni.