Luni, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei și credincioșii prezenți.
După citirea pericopei evanghelice Înaltpreasfinția Sa a ținut un profund și consistent cuvânt de învățătură, în care a explicat semnificația sărbătorii de astăzi, vorbind despre istoricul ei, menționând și care este rolul și importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor și a bisericii, dar și cum trebuie credincioșii să cinstească Sfânta Cruce.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.
La final, Ierarhul a ținut să felicite pe toți cu Sfânta Sărbătoare.
După aceasta Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciunea de binecuvântarea și sfințirea ierburilor mirositoare, asupra busuiocului pe care credincioșii l-au luat la casele lor ca o binecuvântare și frumoasă amintire de la această Sfântă Sărbătoare.
Menționăm și faptul că după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa l-a decorat cu înalta Distincție Eparhială „Cuvioasa Parascheva” pe Protodiaconului Victor ROTARI, cu ocazia împlinirii a 10 ani de Diaconie.
De asemenea Ierarhul a oferit Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, Doamnei Victoria ȘOȘU, enoriașă activă a Catedralei Episcopale și medic renumit în mun. Ungheni, care astăzi împlinește onorabila vârstă de 75 ani de viață pământească.
Totodată, Chiriarhul a înmânat Medalia Eparhială „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski”, gr. I, Doamnei Domnica BINDIU, ctitoră a Catedralei Episcopale.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)
#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */












































