- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Îndemnul părintesc al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la începutul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori

O bună parte dintre credincioşi, cînd vine vorba despre sfintele posturi, cea mai mare atenţie o acordă doar Postului Mare. Această neglijenţă faţă de posturi e din motivul că, majoritatea nu cunosc şi nici nu prea vor să cunoască, folosul postului. De aceea, aşa cum spune Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur: ,,Mulţi creştini, nedînd o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inima sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli”.

Acum la începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ca şi la celelalte posturi de altfel, vin de a vă îndemna creştinește şi părintește, să țineți acest post. Dumnezeu, prin glasul Sfinţilor Părinţi, vorbindu-ne despre post, ne îndeamnă în multe chipuri, spre al nostru folos duhovnicesc, să ţinem sfintele posturi. Dumnezeu cunoaşte şi vede neputinţa şi boala fiecăruia, dar se întristează cînd noi într-un chip mincinos începem să ne îndreptăţim din ce motiv nu putem ține postul. Bineînțeles că, trebuie să ne abținem de la bucatele oprite, dar postul cel adevărat și plăcut lui Dumnezeu este când, abținândune de la bucate, ne abținem și de la păcate. În această privință sfîntul Teodor Studitul spune: ,,Adevăratul post este depărtarea de orice rău”. Iar sfîntul Vasile cel Mare și mai lămurit ne spune: ,,Adevăratul post este înfrînarea limbii, depărtarea de mînie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strîmb, poftă trupească și orice dezmerdare”. De asemenea și Gura cea de Aur a Ortodoxiei, Sfântul Ioan Patriarhul Constantinopolului ne îndeamnă astfel: ,,Cînd postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mîncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi  primejdia ca ţinînd posturile rînduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de bucate, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mîncăm carne, dar mîncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mîncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugaciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos”.

Sfîntul Simion Noul Teolog, vine și el, cu un foarte important îndemn în privința postului zicându-ne: ,,Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc cîrciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi cînd pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu, care fal­sifici asprimea postului prin mîncăruri de post pregătite cu multă sofisticare. Nu huli postul, spunînd că te îmbol­năveşte! Dimpotrivă, postul îţi dă sănătate! După puţin timp, postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul patimilor şi acoperămăntul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”. 

     Închei acest îndemn părintesc cu nădejdea că fiecare din noi întăriţi fiind de harul lui Dumnezeu şi ajutaţi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ne vom nevoi cît mai creştineşte făcând și multe fapte bune, căci orce faptă făcută, bună sau rea, nu o faci pentru preot, nici pentru Dumnezeu, ci sufletului tău.

Cu arhierești binecuvîntări și dragoste părintească,

+PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporen