Din cele mai vechi timpuri Biserica a văzut în avort sau în întreruperea sarcinii un păcat foarte mare, numindu-l strigător la cer. Sfintele canoane sau regulile duhovniceşti ale Bisericii Ortodoxe aşează avortul încă din cele mai vechi timpuri în rând cu păcatul omuciderii. Atât în Sfânta Scriptură,cât şi Sfânta Tradiţie (adică în Scrierile Sf. Părinţi, urmaşi ai sfinţilor Apostoli) există nenumărate mărturii care arată că naşterea unei fiinţe umane este un dar de la Dumnezeu. De aceea, din momentul zămislirii copilului orice atentat asupra vieţii viitoarei personalităţi umane este criminală.
În prima parte a Bibliei, în Vechiul Testament există mai multe mărturii care arată că fătul este om încă din momentul zămislirii. Ca exemplu este cazul Sf. Proroc Ieremia (în anul 627 în. d. Hr.) căruia Dumnezeu îi spune: „înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare” (Ieremia 1, 5). De asemenea şi prorocul Isaia (740-690 în.d.Hr.) mărturiseşte „Domnul M-a chemat de la naşterea Mea, din pântecele maicii Mele şi Mi-a spus pe nume” (Isaia 49, 1-5). Vine şi Psalmistul David şi recunoaşte prin darul Duhului Sfânt şi zice: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele…” (Psalmul 138, 13-16). Mai târziu în sec. VII în. d. Hr. dreptul Iov recunoştea cu cutremur în rugăciunea sa către Dumnezeu zicând: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime…M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine… Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş?” (Iov 10, 8-11).
Argumente care atestă deplinătatea personală a omului chiar din momentul zămislirii există şi în Noul Testament.
Astfel, nefiind încă născut Sf. Ioan Botezătorul a săltat în pântecele mamei sale Elizabeta, când ea a auzit salutarea Pera Sfintei Născătoare de Dumnezeu: „În zilele acelea, spune Sf. Apostol Luca, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? …” (Luca 1, 39-41). Vedeţi ce spune Sf. Scriptură? Pruncul a săltat de bucurie în pântecele Elizabetei! Sf. Ioan Botezătorul nu era încă născut şi iată a simţit ca un om desăvârşit (adică integru) salutarea Fecioarei Maria – Maica Domnului, cunoscând pe Fiul lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale.
Omul este fiinţă umană desăvârşită încă din pântecele mamei. De aceea, este păcat să faci avort, pentru că avortul este ucidere de om. În una din cele mai vechi scrieri creştine numită „Învăţătura celor doisprezece Apostoli” sau „Didahia” (sec.II) cei ce fac avort sunt numiţi „ucigaşi” de copii, stricători ai făpturii lui Dumnezeu” (cap. V, 2). În această scriere Sf. Apostoli ne învaţă „să nu facem otrăvuri, să nu ucidem copilul în pântece” (II, 1), pentru că a ucide pruncul în pântece înseamnă a urma calea morţii celei veşnice (V,1).
Avortul a fost considerat ca păcat strigător la cer egal cu omuciderea încă din primele secole creştine. La sfârşitul secolului II şi începutul secolului III Sf. Atenagora Atenianul în scrisoarea sa către Marc Aureliu (161-180) – împăratul Romei din acea perioadă scria următoarele:
“Noi creştinii suntem învinuiţi de omucidere, de pruncucidere şi de canibalism… Ce motiv am avea să ucidem când noi declarăm criminale pe femeile care săvârşesc avorturi şi când spunem că pentru aceasta ele vor da socoteală lui Dumnezeu? O astfel de persoană nu considera fătul din pântece o vietate aflată în grija lui Dumnezeu căutând să-l ucidă atunci când îi dă viaţă” (Sfântul Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creştinilor, XXXV, PSB II, p. 383).
Într-o altă scrieriere creştină „Epistola lui Barnaba”, una din cele mai preţuite de Sfinţii Părinţi din Alexandria din secolul doi se spune: “Să nu ucizi pruncul prin avort. Să nu ucizi ceea ce a fost deja zămislit” (Epistola lui Barnaba, XIX, 5).
În anul 208 Tertulian (†240), primul scriitor bisericesc al Bisericii Apusene spunea în scrierea sa „De anima” – “Despre Suflet” că viaţa omului începe odată cu zămislirea: „Cum este deci zămislită fiinţă umană? Este ea atât substanţă a trupului cât şi a sufletului, formate deodată, sau există una care să o preceadă pe cealaltă? Cu adevărat noi învăţăm că amândouă sunt zămislite deodată, formate si desăvârşite împreună, că nu există nici un moment în zămislirea lor în care una să aibă întâietate faţă de cealaltă… Dacă moartea este definită ca separare a sufletului de trup, atunci viaţa, care i se opune, ar trebui să fie unirea sufletului cu trupul…Prin urmare viaţa începe cu zămislirea, căci sufletul se naşte si el o dată cu zămislirea” (De anima XXV).
În anul 300, la Sinodul de la Elvira din Spania s-au hotărât următoarele: “Dacă o femeie… a ucis ceea ce s-a zămislit din faptele ei, sub nici o formă să nu i se mai dea Împăгtăşania, nici chiar pe patul de moarte, căci s-a făcut vinovată atât de adulter, cât şi de crimă”.
La sfârşitul secolului IV Sf. Vasile cel Mare (†379) scria că „o femeie care în mod deliberat a ucis un făt trebuie să plătească pentru crima ei” (Sf. Vasile cel Mare, Epistola către Amfilohie Episcopul de Iconiu). Acest mare sfânt se adresează de asemenea şi celor care pricinuiesc avorturi: „Cei care împart doctorii ce provoacă avorturi sunt la rândul lor criminali la fel ca cei care primesc doctoria ca să ucidă fătul” (Epistole, CLXXXVIII, Canonul 8). “…Biserica nu face nici o distincţie precisă între un făt care s-a zămislit şi unul care nu s-a format încă” (Sf. Vasile cel Mare, Epistole, CLXXXVIII, Canonul 2.).
Sf. Grigore de Nyssa (†394-395) spunea că: “Avortul este o grăbire a crimei, căci nu contează dacă cineva ia viaţa fătului deja format sau când acesta este în plin proces de formare, pentru că el este un om în devenire” (Sf. Grigore de Nyssa, Apologia IX).
La sfârşitul sec. IV Sf. Ioan Gura de Aur (†407) îi mustră pe bărbaţii care convingeau prostituatele să avorteze spunându-le: “Nu numai că lăsaţi târfele să rămână târfe, dar faceţi din ele şi criminale” (Omilii la Romani, XXIV). Complicitatea la avort este complicitate la ucidere. Acelaşi Sfânt Ierarh al Bisericii Ortodoxe considera împreună vinovat de păcatul uciderii şi pe bărbatul femeii care purcede la avort. Iată ce spune marele învăţător al Bisericii: „De ce semeni acolo, unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârşeşte ucidere înainte de naştere? Căci nici pe desfrânată nu o laşi să rămână desfrânată, ci o faci ucigaşă de om! Vezi cum se ajunge deci de la beţie la curvie, de la curvie la adulter, de la adulter la ucidere! Sau chiar mai rău decât uciderea, căci nu am cum să o numesc. Nu numai că iei viaţa celui ce se naşte, dar împiedici a se da naştere la prunci – şi darul lui Dumnezeu îl batjocoreşti, şi legilor Lui te împotriveşti? Şi ceea ce este blestem tu iei drept binecuvântare? Şi (atenţie!) sălaşul naşterii îl faci sălaş al uciderii? Şi femeia care ţi-a fost dată spre naştere de prunci o pregăteşti pentru ucidere?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Romani, Omilia 24, Patrologia greacă, vol.60, 626).
La începutul sec. V, în anul 412 Fericitul Augustin (†430) mare scriitor bisericesc din Apus condamna şi el avortul spunând că: “Sufletul este îmbinat cu trupul ca să formeze persoana unui om. Aşa cum sufletul se foloseşte de trup pentru a forma persoana unui om, la fel se foloseşte Dumnezeu de om pentru a-L forma pe Hristos” (Epistola către Volusian). Deci sufletul se foloseşte de trup pentru ca din momentul zămislirii să înceapă viaţa unui om real. Dar toate acestea fără ca sufletul să existe dinainte, ci el începe să existe, să trăiască din momentul zămislirii, când în mod tainic Dumnezeu creează în pântecele mamei un om nou, punând început unei fiinţe care este un om deplin.
Aşadar, începând cu perioada dinainte de Hristos şi continuând cu epoca Sfinţilor Păгinţi avortul a fost considerat o crimă, iar în ceea ce priveşte viaţa omului, se credea că ea începe încă din momentul zămislirii lui. Toţi Sf. Părinţi au mărturisit că personalitatea omului se formează chiar din momentul zămislirii. De aceea, păcatul acesta este mai mare chiar şi decât o ucidere obişnuită! În primul rând, sunt ucişi copii nevinovaţi, care nu au puterea de a se apăra; şi în al doilea rând, pentru că aceşti copii mor nebotezaţi (Ioan 3, 3-6) şi, deci sunt lipsiţi după moartea lor de lumina Împărăţiei lui Dumnezeu.
Cred că aţi auzit cu toţii de acel film realizat de Bernard Nathanson numit “Strigătul Mut” în care se demonstrează că fătul este un om viu conştinent încă înainte de naştere. După cercetările efectuate, dr. Nathanson a înţeles şi a susţinut răspicat că: „Astăzi, faptul că fătul este fiinţă omenească separată, cu toate caracterele personale specifice, nu mai este chestiune de credinţă”. Cercetarea lui a demonstrat că aceasta constituie un adevăr ştiinţific clar. Fătul este persoană umană deplină.
Cu părere de rău, la noi în ţară nu s-a găsit nici un doctor obstretician care să lupte împotriva avortului. Numai în America şi în Grecia, şi în Rusia există doctori conştienţi de această ciumă a societăţii noastre. De aceea îi invităm pe toţi doctorii noştri să nu accepte prin indiferenţa lor realitatea avortării copiilor şi să-şi aducă aminte pe jurământul lui Hipocrate, prin care ei, slujitori ai vieţii, au mărturisit în faţa lui Dumnezeu şi au jurat: „… Nu voi da femeii substanţe abortive…”.
Din punct de vedere cauzal, avortul este o urmare a desfrânării, a destrămării familiilor. Prezenţa avortului în societatea noastră este un semn al superficialităţii cu care tratează astăzi mulţi dintre creştini problema credinţei noastre strămoşeşti. Renumitul scriitor bisericesc rus, arhimandritul Rafail Karelin spunea că: „Desfrânarea sau imoralitatea, destrămarea familiior şi numărul crescând al avorturilor – sunt nişte procese care au o strânsă legătură între ele. În ultimele vremuri s-au deschis multe biserici; unele au fost reconstruite, altele au fost construite din temelie; numărul credincioşilor s-a mărit. Dar în acelaşi timp numărul avorturilor nu a scăzut, ci dimpotrivă a crescut. Cum se explică acest paradox? De obicei, starea duhovnicească a unui popor se stabileşte prin numărul de biserici deschise şi prin numărul credincişilor care frecventează aceste biserici; aceastea sunt aşa-numitele criterii văzute după care ne putem da seama de starea moarală a poporului nostru. Dar lumea întunericului nu a cedat nicidecum în lupta împotriva creştinismului, şi dacă s-a întâmplat să cedeze, acest lucru l-a făcut pentru a ocupa noi poziţii strategice. Biserica – este acel mediu duhovnicesc, în care sufletul omului intră în comunicare cu Dumnezeu. Fără acest lucru, bisericile, oricât de multe nu ar fi, vor rămâne ca nişte pietre funerare aşezate în cimitirul adevăratei duhovnicii” (Казнь над нерожденными, III). Cât de înfricoşătoare sunt aceste cuvinte, dar aceasta este realitatea! Noi nu putem înţelege, cum, dintre toţi creştinii care frecventează biserica şi se împărtăşesc regulat, doar 10% sunt împotriva avortului, iar celelalte 90 % se ataşează faţă de avort calm ca faţă de ceva absolut normal. Acele mase de oameni, care vin să-şi boteze copii, să se cunune, aprind lumânări, vin să-şi sfinţească Pasca de Paşti, îşi ucid pruncii încă nenăscuţi fără vreo remuşcare sau mustrare a conştiinţei. Mergeţi şi întrebaţi de mamele care stau în rând la avort, dacă sunt ele ortodoxe, şi majoritatea vă vor spune: da, sunt ortodoxă.
Noi, slujitorii Bisericii liturghisim duminică şi în sărbători Sf. Liturghie şi ne rugăm pentru pacea poporului nostru, şi tot atunci mamele noastre ortodoxe cu participarea aceloraşi taţi ortodocşi şi cu ajutorul doctorilor care şi aceia sunt ortodocşi îi aduc jertfă lui Baal, ucigând oameni încă nenăscuţi sub pretextul sărăciei, a mofturilor şi confortului personal. Şi astfel, acei copii nenăscuţi nu ajung să guste din bucuriile acestei vieţi şi din fericirea vieţii celei veşnice datorită hotărârii greşite a părinţilor.
De aceea, este necesară o conştientizarea sau o reconştientizare cât mai rapidă a caracterului păgubitor al avortului nu numai în spaţiul Bisericii, ci şi în sânul întregii societăţi, începând cu Şcoala – ca agent principal al Educaţiei şi terminând cu Dispensarele. Fiecare creştin ortodox este chemat să explice celor neştiutori gravitatea avortului, să nu fie pasiv faţă de soarta unor copii nenăscuţi care sunt nevinovaţi.
Un alt aspect pastoral al problemei avorturilor este acela că majoritatea femeilor în vârstă se chinuie, neaflându-şi odihnă sufletului datorită mustrării de conştiinţă. Iar multe dintre femeile care renunţă la avort, mărturisesc că naşterea copilului le-a adus, într-adevăr, o bucurie şi o mângâiere, şi au simţit ajutorul lui Dumnezeu în creşterea copilului.
Dar, ce vor tinerii şi, în general, oamenii din ziua de azi? Ca Biserica să accepte avortul? Ca Biserica să nu lupte împotriva avortului prin care se încalcă porunca dată de Dumnezeu lui Adam şi Evei de a creşte şi de a se înmulţi (Facere 1, 26-27)? Nu! Noi oamenii nu ne-am născut pentru a ne satisface plăcerile trupului fie ele decente sau indecente! Aşa şi căsătoria, nu este pentru plăcerea trupului, ci pentru înmulţirea neamului omenesc (Facere 1, 26).
Iar dacă cineva zice că nu are bani de crescut copii să-şi aducă aminte de uşurinţa cu care cheltuie bani, pentru ţigări, pentru băuturi, pentru zilele de naştere, pentru petreceri şi beţii. Cum, tu, mamă zici că nu ai bani ca să creşti acel copil pe care vrei să-l avortezi, când tu ai bani pentru alte necesităţi risipitoare. Şi ceea ce este straniu e că unele femei preferă să crească câini în loc să crească copii, susţinând ideea că şi „câinii au suflet”. Dar câinii, oare te pot ajuta cu ceva? Copilul însă crescând, devine ajutor părinţilor nu atât material, cât spiritual sau duhovnicesc, căci Dumnezeu Însuşi spune că femeia se va mântui, adică va dobândi Raiul prin naştere de prunci (Facere 3, 13-16). Pentru că şi după moarte copilul te pomeneşte în rugăciune înaintea lui Dumnezeu ca să-ţi ierte păcatele, îţi face pomenire, iar câinele pe care-l ţii în braţe, ce fel de pomenire îţi va face, când este un simplu animal, ce nu are chipul lui Dumnezeu.
Dacă există mame care se îndoiesc de faptul că nu vor putea să-i crească pe cei de curând zămisliţi, le recomandăm să citească din a doua carte a Sfintei Scripturi, din Ieşire, capitolul 1, 15-21. Aici se istoriseşte că atunci când evreii au ajuns sub robia egipteană, regele Egiptului le poruncise moaşelor egiptene să nu cruţe pruncii de parte bărbătească, ci să-i omoare pentru a scăpa de pericolul unei împotriviri sau răscoale din partea poporului evreu. De aceea, „regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua. Şi le-a zis: „Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!” Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască. Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis: „pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească?”. Iar moaşele au răspuns lui Faraon: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele”. De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea şi se întărea mereu. Şi, fiindcă moaşele se temeau de Dumnezeu, de aceea El le-a întărit neamul” (Ieşire 1, 15-21).
Poporul nostru are, într-adevăr, nevoie de frică de Dumnezeu şi puţină credinţă şi chiar şi problemele financiare vor dispărea. Cum să nu avem probleme financiare când noi uităm să zicem “Tatăl Nostru” înainte de a ne aşeza la masă? Femeile şi fetele care doresc să avorteze sunt chemate să încerce să-şi pună nădejdea în Dumnezeu şi să nu-şi ucidă pruncul. Totul se va rezolva de la sine. Dumnezeu lucrează prin oameni, întrucât oamenii sunt singurele fiinţe care poartă chipul lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27; III Regi 17, 10-17). Să încercăm şi calea credinţei! Ajunge atâta necredinţă! Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul, zice psalmistul! Şi noi vă spunem încercaţi şi vedeţi că bun este Dumnezeu şi va avea grijă de cei pe care voi, mamelor, vreţi să-i avortaţi!
Aşadar, să nu trecem cu vederea acest păcat, să nu fim indiferenţi de soarta celor încă nenăscuţi. Să nu încetăm a îndemna mamele să-şi nască pruncii. În fiecare copil se ascunde un om care poate fi de folos nu numai mamei sale, ci şi societăţii, Bisericii şi întregii omeniri. Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos spunea Apostolilor Săi care nu-i lăsau pe copii să se apropie de El: „Lăsa-ţi copii să vină la mine, căci a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor” (Matei 19, 14).
În acest context, binecuvintez ca în fiecare instituţie publică de învăţământ, să se desfăşoare seminarii şi conferinţe pe teme legate de viaţa de familie, avortul în rândul adolescenţilor, preţuirea vieţii şi credinţa în Dumnezeu ca soluţie a acestora.
Preasfințitul Episcop PETRU