Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, căci ceilalţi capi ai religiilor – Budha, Mahomed şi alţii – au fost doar oameni. Şi nici un cap a vreo unei pretinse religii, nu a făcut atâtea minuni. Iar una din multele minuni înfăptuite de Hristos în chip uimitor, este şi Schimbarea Sa la Faţă pe Muntele Taborului.
Din sărbătorile şi evenimentele legate de viaţa pământească a Mântuitorului, ca şi din sfintele Lui învăţături, se cuvine ca să tragem foloase sufleteşti şi înţelepciune duhovnicească. Să vedem dar, ce ne învaţă minuna Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Când Hristos s-a născut din Preasfânta, s-a arătat în lume ca un om obişnuit şi, chiar, ca cel mai sărac om. Trăind sărăcăcios în casa bătrânului Iosif, nu purta haine scumpe şi nu deţinea daruri şi lucruri preţioase. De aceea oamenii văzându-L aşa, nu au putut să-şi imagineze că sub această înfăţişare smerită se ascunde dumnezeiasca măreţie, se ascunde Dumnezeirea, Mesia cel prorocit.
Se spune într-o carte cu pide duhovniceşti că, un împărat din Rusia, în palat, purta coroană pe cap, era îmbrăcat în veşmânt, cu sabie şi însemnele regale, aşa cum şi se cuvine unui împărat. Iar atunci când ieşea din curtea împărătească, plimbându-se prin ţinutul stăpânirii sale, după cum era şi firesc, toţi i se închinau. A înţeles însă că multe din închinăciunile făcute în faţa sa sunt formale şi ascund o ipocrizie. De aceea s-a hotărât să face ceva pentru a afla adevărata cinste ce i-o poartă supuşii săi. Astfel, într-o noapte şi-a scos coroana, sabia şi hainele de mătase, s-a îmbrăcat în hainele unui cerşetor, a luat un toiag şi a început să se plimbe desculţ printre supuşii săi. Toţi îl alungau. Puneau şi câinii să-l alunge. Şi nimeni nu-şi închipuia că sub zdrenţe se ascunde împăratul lor. Doar o colibă s-a deschis şi l-a primit… Aşadar, ceva asemănător a făcut şi Hristos. Nu S-a arătat pe pământ ca un împărat al îngerilor şi arhanghelilor, cu măreţia orbitoare a Dumnezeirii Sale. S-a arătat ca un om comun şi sărac, şi, de aceea, puţini au crezut în El. Dar trebuia să fie şi o zi când Hristos să-Şi arate dumnezeirea. Iar aceasta s-a petrecut tocmai în momentul Schimbării Sale la Faţă
Minunea Schimbării la Faţă este o minune diferită de celelalte. Hristos a făcut minuni în natură: pe mare, pe uscat, asupra diferitor oamnei, asupra naturii înconjurătoare, dar şi asupra propriei Sale Persoane. Iar Schimbarea la Faţă este minune asupra Sa.
Hristos luându-i cu sine pe cei trei ucenici – Petru, Iacov şi Ioan, s-au suit pe muntele Taborului. În timp ce Hristos era pe Tabor cu cei trei ucenici, deodată Smerita Lui Faţă, a strălucit ca soarele. Lângă El, de-a dreapta şi de-a stânga, s-au arătat două fizionomii cunoscute şi vorbeau împreună cu El. Unul era Moise, care murise înainte cu 2000 de ani, iar celălalt Ilie, pe care l-a luat Dumnezeu la cer – precum ştim. Petru uluit, zice: Să rămânem aici, Doamne; să nu mai coborâm de aici; dacă vrei, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie. Şi în timp ce zicea acestea, un nor luminos i-a acoperit şi din nor s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17, 5).
Doar cei trei ucenici au auzit aceste cuvinte şi au căzut speriaţi cu faţa la pământ. Hristos se apropie, îi atinge şi le zice: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Când şi-au ridicat ochii, L-au văzut doar pe Iisus. Şi în timp ce coborau de pe Tabor le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va învia din morţi”.
Toate cele văzute şi auzite la Schimbarea la Faţă ne sunt spre învăţătură: Taborul, norul, Moise, Ilie, Petru, Iacov, Ioan, toate ne învaţă câte ceva şi au o semnificaţie ortodoxă. Însă cred că cel mai important ar fi să reţinem de la această slăvită sărbătoare cuvintele rostite din nor de glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit; Pe Acesta să-L ascultaţi!”.
Dar de ce este atât de important să-L ascultăm. El este Cel care s-a jertfit pentru mântuirea noastră; El este cel care ne dă ajutor şi putere în toate încercările vieţii acesteia; El este Conducătorul nostru. Aceasta este datoria fiecărui creştin, fie ierarh, fie preot, fie monah, fie laic, fie demnitar, fie om simplu, orice ar fi, din clipa în care s-a botezat în cristelniţă, aparţii lui Hristos. Şi aşa cum un elev ascultă de învăţător, soldatul de ofiţer, bolnavul de medic, marinarul de căpitan, aşa şi noi, creştinii, trebuie să ascultăm de Hristos.
Tot la această sărbătoare e cazul să ne întrebăm şi să răspundem sincer: Ascultăm noi de Hristos aşa cum se cuvine, aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu Tatăl, aşa cum ne-am făgăduit la Sfântul Botez şi după fiecare spovedanie?
Ar putea să se întrebe unii: de ce oare e atât de important să ascultăm de Hristos? De aceea, că şi noi dorim să fim ascultaţi de El. Când suntem bolnavi, când dorim să călătorim, când avem vreun examen, când dorim să izbutim în vre-o afacere, când suntem păgubiţi, chinuiţi şi încercaţi, facem rugăciune cu dorinţa ca Hristos să ne asculte şi să ne împlinească cererea şi să reverse peste noi ajutor şi binecuvântare. De aceea şi ne spune cuviosul Efrem Sirul: „Cum poţi crede că Hristos va asculta glasul rugăciunii tale, când tu nu asculţi glasul evangheliei Sale?”
Încă din Vechiul Testament, profetul David ne spune: „Fericit este cel care-L ascultă pe Domnul”. Iar de această fericire ne împărtăşim doar în lumea aceasta, ci şi-n cea veşnică. Dar mă întreb acum: oare nu cumva, faptul că lumea de astăzi nu mai este fericită, e pentru faptul că nu mai ascultă cuvântul Domnului? Cu siguranţă că dacă ne-am întoarcea cu sufletul spre evanghelie şi sfintele porunci, am găsi şi fericirea după care tânjim.
Aşadar, iubiţii mei fii şi fice duhovniceşti, să ne schimbăm şi noi sufleteşte, devenind mai ascultători de cuvântul Domnului. Să ne schimbăm sufleteşte prin spovedanie şi împărtăşanie; să schimbăm dorinţele noastre rele, cu cele bune; să schimbăm patimile cu virtuţile; să schimbăm păcatele cu faptele bune. Dar să nu uităm, Hristos s-a Schimbat la Faţă urcându-Se pe munte, ca să înţelegem că pentru schimbare este nevoie să urcăm muntele credinţei.
Preasfinţitul PETRU
Episcop de Ungheni şi Nisporeni