- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md/ -

Dumnezeiasca liturghie în duminica izgonirii lui Adam din Rai

Pe 22 februarie, 2026, în Duminica lăsatului sec de brânză, numită şi Duminica Iertării sau a Izgonirii lui Adam din rai, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii prezenți.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni către Milostivul Dumnezeu, pentru sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor, dar și pentru dobândirea ajutorului Divin, în înfăptuirea faptelor mântuitoare.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
La final, Înaltpreasfinția Sa, a adresat un cuvânt de întărire duhovnicească şi învăţătură sfântă, credicioșilor, cu începerea sfântului și Marelui Post, îndemnându-i la lucrarea faptelor bune.

De asemenea, Ierarhul le-a vorbit credicioșilor despre importanța slujbelor din prima săptămână, cât și de programul slujbelor ce se vor oficia în prima săptămână din Postul Mare, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */