Vreau să fiu sfânt nu ca să mă laude lumea, nu ca să mă pună în calendar, nu ca să fiu pomenit după moarte, nici ca să fac minuni, nici să las scrieri pe care alții să le citească. Nu! Vreau să fiu sfânt căci am gustat din Harul Tău! Am simțit pe Duhul Tău cel sfânt în inima mea și niciodată nu am trăit nimic mai înălțător, nimic mai curat, nimic mai viu și mai de dorit! Când Tu te-ai atins de inima mea am început să trăiesc cu adevărat pentru prima dată. Eu, cel mort, am început să fiu viu și să trăiesc așa cum nu știam că se poate trăi. Viața pe care o aduci Tu în inima mea e sfințenie. Și atingându-Te de inima mea de fapt tu îmi împărtășești Viața Ta. Tu ne dai Viața Ta în inimile noastre. Tu te dăruiești întreg în inimile noastre.
Când vine Duhul Tău cel Sfânt în inima mea, Tu mă îmbrățișezi cu viața Ta care este Sfântă întru toate, și izvor al sfințeniei. Toate pe care Tu le atingi, le sfințești! Omul pe care Tu îl mângăi și vii în inimal lui devine sfânt pentru câteva clipe cât ești cu El, căci se umple de Duhul Tău cel Sfânt. Dar Duhul Tău apoi pleacă căci eu păcătuiesc. Și rămân cu un dor de nestăvilit în inima mea care mereu îmi aduce aminte: Unde este Dumnezeul meu ? Unde e bucuria mea? Unde este lumina inimii mele? Unde este mângâierea mea? Unde este Sfântul meu care și pe mine mă sfințește pentru câteva clipe de viață?
Vreau să fiu sfânt pentru că aș vrea să simt continuu în inima mea Sfințenia Lui! Vreau să fiu sfânt căci aș vrea ca El niciodată să nu mai plece de la mine! Vreau să fiu sfânt căci doar așa pot gusta din sfințenia Ta, din viața Ta, din Tine. Și cum altfel poți fi lângă Dumnezeu decât sfânt? Cum poți să fii când vrei să locuiești lângă cuptorul cel mare de foc, decât fierbinte?
Vreau să fiu sfânt ca să văd lumea cu ochii Tăi Doamne! Vreau să fiu sfânt ca să iubesc pe oameni ca și Tine! Vreau să fiu sfânt ca să le pot arăta și altor oameni calea către Tine! Vreau să fiu sfânt ca să cunosc toate ca și Tine! Vreau să fiu sfânt căci numai întru Duhul Sfințeniei Tale te pot cunoaște pe Tine și întreaga Creație! Vreau să fiu sfânt căci atunci trăiesc, atunci sunt viu, atunci strigă Duhul Tău în mine cu mare bucurie: Slăvit să fie Domnul! Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nu este niciun cuvânt spre lauda minunilor Tale!
A fi sfânt înseamnă a fi fiu al lui Dumnezeu, și toți fiii lui vor fi până la urmă sfinți. Căci Domnul pe toți până la urmă îi va duce la asemănare cu El. Iisus pe toți îi va modela și-i va face după chipul și asemănarea Lui. Așa face orice tată și orice mama de pe pământ: îi învață să trăiască pe fiii și fiicele sale așa cum ei trăiesc. Îi învață să fie așa cum ei sunt.
Cine se laudă că e fiu sau fiică a mamei sau a tatălui său? E un firesc să fim astfel, căci așa ne-am născut, așa am crescut, și așa vom rămâne în veșnicie. Iar dacă părinții tăi te-au crescut să fii ca ei: cinstit, harnic, curat, credincios, cu frică de Dumnezeu și rușine de oameni, curajos, iubitor, smerit, blând… atunci așa vei fi și tu. De ce? Căci acesta e lumea în care ai crescut. Asta ai văzut cu ochii, asta ai simțit cu inima, asta ai fost povățuit să faci.
Dumnezeu pe toți ai Lui îi face sfinți! De aceea în Împărăția lui Dumnezeu nu vor fi decât sfinți, adică oameni atinși și schimbați de Dumnezeu, oameni modelați de iubirea Lui, oameni umpluți de Viața Lui!
Așadar, cum să nu-mi doresc să fiu sfânt? De aceea să ne rugăm: Dă-mi Doamne mie păcătosului să simt sfințenia Ta care mă curățește! Dă-mi Doamne mie iubitorului de plăceri să gust din izvorul adevăratei bucurii care niciodată nu se mai termină, și așa să las toate ale lumii pentru Tine !
Brad Tudor-Ștefan
Sursa: Ortodoxia tinerilor