Am pribegit şi la alte credinţe fiindcă eu nu aveam conştiinţa a ceea ce este Biserica şi nu înţelegeam de ce sunt mai multe Biserici. Însă, lucrul specific pe care nu-l înţelegeam era Împărtăşania, Sfânta Împărtăşanie în Biserica Ortodoxă. Credeam că-i un simbol …
Dar m-a trecut Domnul prin protestantism şi, ca bun protestant, am început să citesc Biblia. Şi în Biblie m-am poticnit în mod special la capitolul al șaselea din Evanghelia Sfântului Ioan, unde Domnul Iisus vorbește aşa de clar şi aşa de deschis despre Sfânta Împărtăşanie, dar nu ca de un simbol. El vorbește acolo de Trupul Său, spunând că cine nu mănâncă Trupul Fiului Omului şi nu bea Sângele Lui nu are viaţă în sine.
Şi eu încercam să înţeleg ce înseamnă aceasta: de ce vorbeşte aşa de concret? Însă m-am mai consolat un pic văzând că până şi Apostolii s-au smintit de acest cuvânt greu de înţeles, pentru care unii L-au şi părăsit, spunând: „Acesta este un cuvânt greu de primit şi cine-l poate primi?”. Şi Domnul S-a întors către cei 12 ucenici şi i-a întrebat: „Şi voi Mă veţi părăsi?”. Apostolul Petru I-a răspuns: „La cine ne vom duce, Doamne, cine altul are cuvântul vieţii?”.
Şi eu m-am agăţat cu dinţii şi cu ghearele de cuvântul Apostolului Petru şi am rămas, ca să zicem aşa, nesmintit. Adică așteptând până ce Domnul îmi va arăta calea.
Printr-o poveste destul de lungă, cu crize, pe care le văd acum cu mult interes (atunci cu multă durere şi greutate, cu anxietate – cum se zice – cu adâncă nelinişte şi tulburări, pe care le-am trecut), mi-a arătat Domnul, până la urmă, ce înseamnă Împărtăşania. Şi iată cum:
Pe când eram încă protestant, l-am provocat pe un ortodox să-mi spună de ce ortodocşii arată atâta evlavie preoţilor lor, încât le sărută şi mâna. Şi dânsul, foarte smerit şi blând, mi-a zis: „Păi, nu ştiu. Eu, personal, sărut mâna care-mi poate da ceea ce nu pot avea fără preot”. Şi eu l-am întrebat: „Ce-i asta? Ce poate un om să-ţi dea, ceea ce tu, om fiind ca şi el, nu poţi să ai?”. Şi mi-a răspuns, tot aşa blând şi smerit: „Prea Cinstitul Trup şi Sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru”.
Şi atunci mi-am dat seama, dintr-o dată, că era vorba de ceea ce numim noi în Biserică „Taină”, şi, pentru prima oară, am înţeles mai concret, mai conştient, ce înseamnă Taină …
Deci, ca să revin la ce spuneam mai înainte, am cerut aceluiaşi domn, prin care m-a „lovit” Domnul cu parul în cap, să aranjeze cu preotul să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc şi de atunci sunt iarăşi în Biserica Ortodoxă.
Părintele Rafail Noica