Hristos a înviat acum două mii de ani din mormânt, biruind pe cel mai mare dușman al vieții – moartea – arătând astfel că El este Stăpân nu numai peste viață, ci și peste moarte: “Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău” (1 Cor. 15, 55).
Hristos a înviat din morți, prădând și pe cel mai mare dușman al libertății noastre – iadul – arătându-Se astfel Mantuitor „celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții” (Luca 1, 79), de aceea și întrebăm în timpul luminoasei slujbe a învierii „Unde iti este iadule, biruinta?“
În sfârșit, Hristos a înviat din morți, sfidând și pe cel mai mare dușman al virtuților noastre – păcatul – arătând astfel nu numai că acesta poate fi biruit, ci și că, prin viața bineplăcută lui Dumnezeu, noi putem moșteni viața de dincolo, pentru a împărăți împreună cu Hristos Cel Înviat.
Hristos a biruit moartea, și iadul, și păcatul, eliberându-ne din robia lor și arătîndu-ne tuturor calea veșnicei vieți, împărtășindu-ne binecuvîntarea deplinei libertăți și descoperindu-ne adevăratele virtuți, cu prețul propriei jertfe.
Creștinii prin înviere pot lua puteri duhovnicești ca să devină și ei biruitori asupra morții, a iadului și a păcatului. Dar faptul cum se comportă unii creștini la sărbătoarea Învierii Domnului și atitudine pe care mulți o au față de Slăvita Sărbătoare a Învierii ne face să ne întrebăm așa cum se întreba cu durere duhovnicească un cuvios părinte: Hristos a înviat, iar noi de ce murim? Ca și credincioși ortodocși suntem datori să cugetăm la următoarea întrebare: Înțelegem noi de ce a murit și a înviat Hristos, am pătruns cu toții semnificația acestui praznic, sau luăm de la el doar ceea ce ne convine și ne place?
Trebuie să înțelegem că dincolo de bucuria mesei bogate de Paști și a revederii celor dragi, Învierea lui Hristos se vrea și „Învierea” noastră, iar în Hristos nu vom învia până ce nu ne vom deprinde mai întâi a trăi potrivit învățăturilor Sale și a aborda creștinește moartea, până nu vom râvni cu toata ființa noastră raiul în locul iadului și pînă cînd nu vom prefera virtutea în locul păcatului.
De aceea, pe cei care nu ați așteptat cu pregătire sfântă acest Praznic, pe cei care îl considerați un simplu eveniment istoric, sau îl priviți ca pe un „spectacol” bisericesc, pe cei care vedeți în el doar o bună ocazie de petrecere cu mîncare și băutură, ori un prilej de a vă reîntâlni cu cei apropiați; și, mai ales pe cei cărora Paștele nu va spune nimic, îi întrebăm: Hristos a înviat, iar noi murim? Pentru cine a înviat Hristos?
Proorocul David ne îndeamnă: să murim păcatului și să viem virtuții și dreptății! Să iubim dreptatea și să urâm fărădelegea! (Ps. 44, 9) De aceea datori suntem să ducem viață bineplăcută lui Hristos, iar El prin marea lui milostivire „ne va învia și pe noi în ziua cea de apoi” (Ioan6,40).
Arhim. PAVEL (Tabacari),
Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hîncu