Cuvioasa maica noastră Melania Romana (numită și Melania cea Mică sau Melania cea Tânără) a trăit în timpul împăratului Honorius, fiul lui Teodosie cel Mare [1] și fratele lui Arcadie [2], în jurul anului 400. Prăznuirea [3] ei se face la 31 decembrie [4].
Nu trebuie confundată cu Sfânta Cuvioasă Melania cea Bătrână [5], care a fost bunica ei (pomenită pe 8 iunie [6]).
Sfânta Melania Romana era dintr-o familie senatorială bogată și influentă. Din tinerețe, Sfânta a dorit să rămână fecioară și să slujească mereu doar lui Dumnezeu. Părinții însă au măritat-o, împotriva voinței ei, și a avut doi copii. Murindu-i părinții și copiii, a părăsit cetatea și s-a mutat într-o reședință a ei de la țară. Acolo trăia în rugăciune [7] și schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori și pe cei surghiuniți. Apoi și-a vândut averea considerabilă pentru suma de 120.000 de monede de aur, dăruindu-i la mănăstiri și biserici. A început să postească [8] din ce în ce mai aspru: la început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta și duminica, învățându-se treptat și cu discernământ cu toate practicile ascetice. Fiind de familie aleasă, era educată și avea o scriere foarte frumoasă și împodobită.
După o vreme a plecat în Africa, unde a stat șapte ani. După ce și-a împărțit restul de avere acolo, s-a dus în Alexandria [9] (Egipt). Din Alexandria a plecat la Ierusalim [10], unde a trăit într-o chilie. A strâns apoi în jurul ei 90 de fecioare, pe care le ținea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, l-a chemat pe Teofil, episcopul [11] Elefterupolei. S-a împărtășit cu Sfintele Taine [12], și-a luat rămas bun de la surorile ei și a rostit aceste ultime cuvinte: „Așa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; și îndată și-a dat duhul în mâinile Domnului ei.