În cultul ortodox aprinderea şi arderea candele în faţa unei icoane sau a unui chivot cu sfinte moaşte este practicată nu doar în Sfintele locaşurile, ci şi în casele credincioşilor adevăraţi. Această practică este foarte veche şi avem mărturii scripturistice în această privinţă, din cartea Leviticului unde chiar Dumnezeu îi spune lui Moise: „Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat…, ca să ţină candelele aprinse neînceta” (cap. 24, 2). Iar în Noul Testament, Hristos face analogie între candelă şi sufletul creştin, în pilda celor 10 fecioare, spunând: „Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” (Matei 25, 7-8).
În Ortodoxie nici un lucru nu este la întâmplare, ci fiecare își are locul și simbolul său semnificativ. La fel și candela are simbolul, folosul și importanța sa pe care este foarte bine de a le cunoaște, căci astfel și evlavia noastră devine mai mare față de acel lucru și totodată ne îmbogățim cunoștințele duhovnicești prin aceasta.
Sfântul Ierarh Nicolai Velimirovici, într-o scrisoare adresată unui credincios sârb, care avea unele nedumeriri în privința importanței aprinderii candelei, spune următoarele învățături duhovnicești. „Întrucât credința noastră este lumină și Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii, lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre. Apoi aprinzând candela în fața icoanei unui sfânt ne aduce aminte că sfinții au fost fii ai luminii și astfel trebuie să devenim și noi fii ai luminii”.
Aprinzând candela aducem o mică jertfă lui Dumnezeu. Un mic semn al recunoștinței și dragostei noastre față de Dumnezeu. Lumina candelei din biserică ori de acasă ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre. Aprinderea candelei semnifică nădejde, credinţă şi dragoste.
După cum candela, indiferent cât de bun ar fi uleiul și fitilu, nu arde până nu o aprindem cu foc, la fel nici inima noastră, care este o candelă lăuntrică, chiar dacă ar fi plină cu virtuți, nu poate să ardă de dragoste pentru Hristos, dacă nu este aprinsă de focul Harului Duhului Sfânt. Atunci când candela arde, diavolii – care vin să ne tulbure cu gânduri în timpul rugăciunii – se sperie și fug, deoarece diavolii nu iubesc lumina, ci iubesc întunericul.
De aceea în fiecare casă trebuie să existe candelă. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, aprindem candela în zilele de sărbătoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective.
Deci fără a face mare teologie în jurul candelei, cred că înţelegem cu toţii, după cum şi părinţii, şi buneii, şi străbuneii conşteintizau că e important şi folositor să ardă candela atât în biserică, cât și-n casele noastre, căci spunea foarte frumos și impresionant un cuvios părinte din zilele noastre: Acolo unde arde o candelă se vede că încă mai este credință și dragoste față de Dumnezeu, dar şi grijă de mântuirea sufletului.
Prot. Ştefan RÎMBU