Simbolistica morții și a învierii fiicei lui Iair

Moartea fiicei lui Iair închipuie pe cel care păcătuieşte cu mintea şi cu voinţa, dar nu cu lucrul sau cu fapta, întrucât nu a avut vreme sau putere. De asemenea, mai este şi simbolul celui care cade fără de veste în cursele păcatului din nepricepere, din nesocotinţă sau din slăbiciunea firii omeneşti.

La învierea fiicei lui Iair, Hristos, nu a zis nici un cuvânt, ci doar a apucat-o de mână şi a înviat fata. În cazul învierii din Nain, Hristos s-a atins de coşciug şi a zis doar: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!“ Însă în cazul lui Lazăr, spune Evanghelistul Ioan, Iisus a suspinat cu duhul, S-a tulburat întru Sine, a lăcrimat, S-a rugat şi apoi cu glas puternic, care a tulburat tot iadul, l-a adus pe Lazăr de la întunericul morţii la lumina veţii. Aşadar, pe primul mort l-a înviat doar cu atingerea mâinii, pe al doilea cu puterea cuvântului, iar pe al treilea cu lacrimi, rugăciune şi glas mare. Adică cel care a păcătuit din nesocotinţă sau din slăbiciunea firii înviază mai lesne, doar cu atingerea dumnezeiescului har. Cel care a păcătuit cu fapta, dar nu s-a învechit în păcat, se va întoarce din drumul său şi se va pocăi doar cu învăţăturile Evangheliei. Cel îmbătrânit în păcat şi obişnuit să trăiască în desfătări, dacă se va întoarce de la păcat, o va face cu mare osteneală, dar va aduce şi mare bucurie în casa şi în neamul său.

Nici una însă dintre aceste trei învieri (învierea fiicei lui Iair, a tânărului din Nain și a lui Lazăr) nu se pot compara cu însăşi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Toţi trei au înviat tot în aceste trupuri stricăcioase, murind apoi, când le-a rânduit Dumnezeu. Hristos a înviat cu trup nestricăcios, iar Învierea Sa este însăşi temelia credinţei noastre şi a nădejdii în propria noastră înviere. Pentru ca învierea noastră să nu fie spre osândă, ci spre viaţa veşnică, avem nevoie de mult curaj.

Căci e important curajul, mai ales în aceste vremuri în care mărturisirea de credinţă este mai dificilă decât în vremurile de prigoană. Ispitele vin astăzi din multe direcţii şi sunt infinit mai subtile decât în primele veacuri creştine. Chiar dacă nu-ţi mai cere nimeni să jertfeşti la idoli plămădiţi de mâini omeneşti, există numeroşi idoli la care ne închinăm fără a avea conştiinţa că am greşi cu ceva. De aceea, alături de curaj, trebuie şi foarte mult discernământ pentru a sesiza când ne cuprinde acea amorţire spirituală, acea paralizie sufletească, precum cele descrise mai sus, în cele trei tipologii ale păcatului.

Pr. Constantin Sturzu