- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra – modele de convieţuire creştină

Pătimirea Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra este un model pentru toţi creştinii căsătoriţi şi nu numai. Sfântul Timotei, creştin din Tebaida Egiptului, în vremea împăratului Diocleţian. La numai douăzeci de zile de la căsătoria lui cu frumoasa Mavra, el este pus în faţa opţiunii ultime între credinţă şi moarte. Sfântul Timotei era citeţ al Sfintelor cărţi în Biserică, iar pentru el Cuvântul acelor Cărţi era totul, era comoara, era Viaţa adevărată, faţă de care această viaţă cu toate darurile ei nu mai însemnă nimic.
Pentru El Cuvântul Cărţilor cerea „adeverire” prin viaţa lui, cerea „lămurire” prin focul suferinţei. Dar aici este alegerea. Dar nu doar atât, ci şi trezvia, şi răbdarea necurmată, aşa cum vom vedea. Căci, odată lepădând perspectiva vieţii molatice în braţele patimilor, urmează lupta, încercarea, focul, mucenicia, torturile. Mucenicul Timotei a ales în locul vieţii trecătoare, viaţa cea veşnică, pe care a câştigat-o prin chinuri, pe care le-a suferit pentru Hristos.
În momentul chinurilor i-au adus în faţă pe Mavra, iubita lui soţie, împodobită, unsă cu uleiuri, cu parfumuri, pentru a-l convinge să renunţe la martiriu şi să cedeze. Răbdarea şi stăruinţa mucenicului a schimbat-o însă pe Mavra în vrednică împreună-mucenică pentru Hristos. Pentru aceasta, Domnul i-a învrednicit de o moarte asemănătoare cu a sa: au fost răstigniţi împreună şi în aceste chinuri au pătimit nouă zile. Aceste nouă zile au fost teribile şi pline de durere. Şi în aceste chinuri sfinţii Timotei şi Mavra şi-au dat sufletul în mânele lui Dumnezeu, dobândind astfel cununa muceniciei şi veşnica Împărăţie Cerească unde împreună cu toţi sfinţii se desfătează de fericirea şi bucuria cea neîmbătrinitoare.

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa