Povestea Sfinților Adrian și Natalia este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale istoriei. Singura mare deosebire este faptul că nu este o povestire despre plăcerile lumii acesteia, ci despre jertfire și sfârșit mucenicesc.
Creștinii ortodocși din țara noastră îi cinstesc astăzi pe Sfinții Mucenici căsătoriți Adrian și Natalia, care reprezintă un adevarat model al familiei creștine, care astăzi, din păcate, este urmat de tot mai puțină lume.
Adevăratul sens al unirii în Hristos cu persoana iubită nu este de a găsi fericirea în această lume și nici să scapi de singurătate cu orice preț, nu este sa te desfătezi fără mustrări de conștiință, nu este să-și faci idol și scop în sine din iubirea firească și din persoana iubită și nu este nici măcar să ai neapărat copii, dacă Dumnezeu nu îngăduie sau nu binevoiește aceasta.
Adevăratul sens al Tainei Nunții este încununarea vieții prin mărturisirea în comun a Lui Hristos. Sensul ultim al însoțirii creștine este redat de cântarea acea dureros de frumoasa din Slujba Tainei Cununiei: „Sfinților Mucenici, care bine v-ați nevoit, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!”
Nu sunt invocați atunci, în Taina Cununiei, alți sfinți decât Mucenicii, iar ”dansul” duhovnicesc al mirilor, cu nații și cu preoții se face în acest timp în jurul Sfintei Evanghelii și al Sfintei Cruci, arătând care trebuie să fie centrul vieții unei familii creștine.
Pentru Sfintii Adrian si Natalia, care erau de abia un an și o lună căsătoriți, nu a contat că erau tineri și că aveau o viață întreagă înainte. Nu a contat nici faptul că nu au reușit să aibă copii; nu a contat ca se iubeau foarte mult. Însă în ceasul prigoanei au împlinit cu adevărat dragostea lor, jertvindu-se pentru Hristos, pe care L-au iubit mai mult decât orice. Ei nu au fost niște supra-oameni și nici ”predestinați” să fie sfinți.
Prot. Nicolai BOIAN