Sfaturi duhovnicești despre hulă și deznădejde

Ce-i aia disperare și deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog”! Tu să spui așa: „De unde-s gândurile astea? Eu, cu ajutorul Măicuței Domnului, am să mă mântuiesc.”

Ușa raiului e deschisă. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe ostenitorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“.

Poate că scrie undeva: „Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată…” Apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmașului. Diavolul asta face – îți dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îți amintește că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. 

Dar tu vii la spovedanie și spui ce ți-a venit în gând: „Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preoților…”. Gândurile trebuie spuse din vreme. Vii, spui și te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Și tot timpul asta faci: cazi și te ridici… Nu te lași în disperare.

Părintele Paisie Olaru