(Cugetări duhovniceşti la sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos)
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, este una din cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei. Această luminoasă sărbătoare, aminteşte de minunea săvârșită de Domnul Hristos asupra Sa, căci aşa cum relatează tâlcuitorii biblici, Mântuitorul a săvârşit minuni asupra naturii, asupra oamenilor şi asupra Sa.
Din relatările evanghelice vă este probabil deja cunoscut faptul că, cu câteva zile – mai exact 40 – înainte de patima Sa de bună voie, Hristos ia cu Sine pe Petru, Iacov şi Ioan, socotiţi cei mai râvnitori apostoli şi se urcă pe Muntele Taborului, unde se Schimbă la Faţă înaintea acestor ucenici, dar şi a celor doi mari prooroci din Vechiul Testament, Moise şi Ilie, care apăruse în chip minunat acolo pe munte. De aceea, nu vom zăbovi prea mult asupra aspectului istoric al sărbătorii, ci, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, vom culege de la această Sfântă Sărbătoare, prin tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, acele învăţături şi cuvinte cu înţelesuri duhovniceşti, menite să lumineze, să întărească şi chiar să sfinţească sufletul nostru.
Cuviosul Efrem Sirul spune că, „în săvârșirea oricării minuni, Hristos a arătat omenirii că este Dumnezeu și om deopotrivă”. Şi totodată, prin săvârşirea minunilor Hristos arată ucenicilor şi tuturor oamenilor, puterea dumnezeirii Sale. Iar în momentul Schimbării Lui la Față, așa cum cântăm în tropar, ,,a arătat ucenicilor Săi slava Sa”, ceea ce nu făcuse încă până la acest moment, căci repet, Hristos arătase ucenicilor, prin minuni, doar putere Sa, nu şi Slava Sa. De aceea şi Sfântul Nicolai Velimirovici ne spune: „Chiar dacă par cumva legate între ele, totuşi Puterea Dumnezeiască este ceva şi Slava Dumnezeiască este altceva”.
E important să ştim că, Hristos Schimbându-Se la Faţă, nu a luat o altă înfățișare, și nici nu S-a transformat cumva, ci aceiaşi faţă pe care ucenicii o văzuse timp de trei ani într-un chip omenesc, acum o văd dintr-odată învăluită de lumină mult strălucitoare – lumină necreiată, cum spun Sfinţii Părinţi. Dar cu toate acestea, auzim iarăşi în troparul sărbătorii că, Hristos a arătat ucenicilor Slava Sa pe cât aceştea au putut să vadă. Sfîntul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte explicit acest moment şi spune: ,,Hristos nu a descoperit ucenicilor întreaga Dumnezeire şi Slavă a Sa, ci numai o mica parte, atît cît puteau ucenicii vedea și cunoaște”. De aici trebuie să înţelegem că și nouă Hristos ni se descoperă și ne arată măreția unor lucruri, atît cît putem percepe, dar acesta numai după ce ducem o viață cît mai aproape de El, asemenea ucenicilor.
Din relatarea evanghelică aflăm că, „pe când Hristos se ruga în munte, S-a Schimbat la Față înaintea Ucenicilor”. De aceea, sfîntul Grigore Palama zice: „Acei rîvnitori de Dumnezeu, care duc o viață curată și îndeletnicindu-se duhovnicește foarte mult cu rugăciunea ,,Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, au bucuria de a se împărtăși, asemenea celor trei ucenici, din lumina necreiată, lumina taborică. Deci, sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului, nu reprezintă doar comemorarea unui moment istoric legat de viața Sa pământească, ci este mai degrabă o chemare a fiecăruia dintre noi să conşteintizăm cu maximă responsabilitate ca şi creştini, până unde putem și trebuie să ajungem, dar totodată, şi ce presupune ca atare o viaţă cu adevărat creştinească. Legat de această cugetare, găsim la Sfântul Teofan Zăvorâtul un cuvânt care spune: ,,Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, să înţelegem la ce slavă înalţă El firea omenească, iar prin aceasta pe orice om. Prin această sărbătoare Hristos parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiţi sau mai bine zis, cum trebuie să fiţi!”
Pornind de la una din stihirile Vecerniei acestei sărbători, care ne cheamă: „Veniți acum să ne schimbăm, ca să ne suim în muntele lui Dumnezeu și să vedem Slava lui Hristos”, părintele Constantin Voicescu zice: ,,Prin Schimbarea Sa la Față, Hristos ne cheamă să ne schimbăm și noi, și anume: să schimbăm întâi ura în iubire; să ne schimbăm pornirile inimii, din rele în bune; să ne schimbăm cugetele şi mintea; să ne schimbăm voința şi, totodată, să ne lepădăm de prejudecăți, de ignoranță, de neștiință, de erezii, de rătăciri, de minciună, de curvie, de beţie, de lăcomie, de dezmăţ şi de toată răutatea”.
Ieruditul teolog grec și mitropolit prin excelență, Herotheos Vlachos spune: ,,Urcarea pe munte a Mântuitorului cu ucenicii, arată și faptul că cei care vor să vadă slava Dumnezeirii şi să se bucure de ea, trebuie să iasă din micime și să ajungă la cele înalte, să urce spre cer, adică să se curățească de toate cele lumești care îi țin legați de pămînt şi să se înalţe prin rugăciune şi fapte bune pe muntele credinţei”.
Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, pe Muntele Tabor, Hristos le-a arătat oamenilor frumusețea originară a chipului lor, cum am fost creaţi şi cum am fost până la căderea în păcat, căci ne spune doar şi Scriptura că „am fost creați după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Astfel, omul trebuie să aibă permanent o bucurie lăuntrică, întrucât originea lui este una mai mult decât nobilă, e cerească, chiar dumnezeiască. Dar totodată, de asemenea lăuntric, omul trebuie să aibă şi-o tânguire amarnică, întrucât singur s-a umilit, făcându-se rob păcatului şi patimilor şi astfel, s-a dezbrăcat de haina ci-a primit-o la Sfântul Botez, haina cea luminoasă, plină de Slavă Dumnezeiască; haina care este însuşi Hristos, că doar aşa cântăm la Taina Botezului „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”.
Nădăjduim că, întăriți de Harul lui Dumnezeu și conșteintizând mai profund menirea noastră de creștini, dar totodată, ajutați şi de toți sfinții – care au ajuns sfinţi, tocmai pentru că şi-au schimbat viaţa – ne vom urca şi noi pe muntele faptelor bune şi al rugăciunii, ca astfel, să ne schimbăm viaţa şi să devenim mai buni, mai blânzi, mai credincioşi, mai iertători, mai paşnici, mai rugători, mai postitori, mai nevoitori, mai iubitori de Sfânta Biserică şi mai râvnitori de a le împlini pe toate cele sfinte, cu credinţă, nădejde şi dragoste, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletului nostru.
Protoiereul Ștefan RÎMBU