Elementul absolut necesar al vieții duhovnicești este neîmprăștierea minții, pentru că unirea cu Dumnezeu se face, mai întâi de toate, la nivelul minții. Când cineva spune: „Am gânduri la rugăciune, nu pot să mă concentrez” sau „Sunt rece, nu înțeleg nimic!” – asta înseamnă că nu Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat și că nici nu L-a iubit vreodată.
Adeseori spunem că Îl iubim pe Dumnezeu, cântăm iubirea Lui, dar nu putem să ne rugăm neîmprăștiat. Mințim, nu Îl iubim, pentru că iubirea autentică pentru Dumnezeu este o cauză generatoare a rugăciunii neîmprăștiate, iar rugăciunea neîmprăștiată este cauză a iubirii autentice pentru Dumnezeu.
Vrei să folosești un criteriu practic ca să vezi dacă Îl iubești pe Dumnezeu? Urmărește să vezi dacă te rogi neîmprăștiat, adică dacă mintea ta, partea ta rațională, nu se împrăștie, nu este sfâșiată nici de dorințe, nici de gânduri, nici de patimi, nici de vreun alt element străin, care nu este inteligibil sau imaterial. Tot ceea ce sfâșie și împrăștie mintea dezvăluie faptul că nu Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că iubirea lui Dumnezeu este un zid care ne înconjură, și nimic nu poate să intre n lumea minții noastre. Am un fierăstrău, am și o bucată de lemn. O tai pe ici, pe colo, o bucată cade de aici, cealaltă de acolo. Ceva asemănător pățește și mintea noastră, este sfâșiată de gânduri, de patimi, adică de înclinațiile inimii, de pofte și de orice altceva.
Mintea ți se roagă neîmprăștiat? Adică, rămâne nerănită, neatinsă de orice gând, imaginație, patimă, lucrare, dispoziție, gândire? Atunci, fii singur că Îl iubești pe Dumnezeu! Rugăciunea neîmprăștiată este un mod ușor de a te încredința dacă Îl iubești pe Dumnezeu, dar și un mijloc pentru a-L iubi pe Dumnezeu.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
Tâlcuire la Capetele despre Dragoste ale Sf. Maxim Mărturisitorul
Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2017