Răbdarea şi mulţumirea te face mare în faţa lui Dumnezeu

Atunci când vorbim despre răbdare, vorbim despre Iov. Cine a fost Iov? Un om evlavios, care avea mulţi copii şi o mare avere. Numele său era faimos prin părţile Răsăritului. Cu toţii îl cinsteau şi îl apreciau. Dar, dintr-odată, a pierdut totul: şi bogăţia, şi copiii, şi sănătatea. De la fericire a căzut în nefericire şi de la slavă, la prigoană. Nu i-a mai rămas decât lupta cu sărăcia deplină, cu boala grea care l-a lovit, cu durerea sufletească pricinuită de moartea copiilor săi, cu reaua purtare a duşmanilor şi cu nerecunoştinţa prietenilor. Pe deasupra, avea de înfruntat batjocura şi vorbele haine. De toate năpastele a fost lovit. Şi cel mai rău a fost faptul că nenorocirile acestea l-au prins nepregătit. Căci cel care se naşte şi creşte în sărăcie este obişnuit cu lipsurile. De asemenea, cel care pierde o parte din copiii săi, oricât de mare ar fi durerea sa, găseşte mângâiere în cei care i-au rămas. Dar lui Iov – după ce din om foarte bogat a sărăcit într-o singură zi – toţi cei zece copii i-au murit în acelaşi timp. Pe când beau şi mâncau în casa fratelui lor mai mare, s-a pornit un vânt puternic dinspre deşert, a distrus casa şi i-a omorât pe toţi.

De unde să găsesc cuvinte ca să înfăţişez marea nenorocire care l-a lovit pe Iov? Îl văd cu mintea cum şede pe gunoi. Din rănile sale curge sânge şi puroi. Viermi fără număr mănâncă din carnea sa. Mângâiere nu află nicăieri. Nimeni nu-i arată milă. Slujitorii săi îl dispreţuiesc. Prietenii îl judecă. Chiar şi oamenii de nimic îşi bat joc de el.

Ce mare nenorocire! Ce nefericire înfricoşătoare! Dar după ce Dumnezeu i-a dezvăluit lui pricina tuturor acestor nenorociri, el s-a liniştit, ca şi cum nu l-ar fi atins nici un rău. Iov a fost astfel încercat ca să se vădească virtutea sa.

Aşa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul şi arşiţa, praful şi transpiraţia, ca până la urmă să câştige laurii victoriei, la fel şi omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferinţe, ca să primească în viaţa viitoare cununa biruinţei. Şi dacă este demn de admiraţie trupul care poate să îndure chinuri şi suferinţe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare şi bărbăţie, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea, nu este răsplătit numai cel care face binele, ci şi cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuţi au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.

Cu toate acestea, lumea îl cunoaşte astăzi pe dreptul Iov, după atâtea şi atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer şi a ars toate turmele sale el L-a slăvit pe Dumnezeu. Înainte, îmbrăcându-i pe săraci, era milostiv; după aceea, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru nenorocirea sa, s-a făcut purtător al înţelepciunii cereşti. Înainte îi miluia pe săraci, după aceea L-a slăvit pe Dumnezeu. Nu a spus în sine: „De ce am păţit toate acestea? De ce s-au pierdut turmele mele din care hrăneam mii de oameni? Şi dacă eu nu eram vrednic să mă bucur de o asemenea avere, de ce nu S-a milostivit Dumnezeu măcar de săraci?” Nici un asemenea gând nu i-a trecut prin cap. Dimpotrivă, cunoscând că Dumnezeu pe toate le rânduieşte spre folosul nostru, I-a mulţumit. Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu atunci când totul îţi merge bine nu este lucru de mirare. Dar să-I mulţumeşti pentru încercările cele mai mari este minunat şi vrednic de laudă. Această să te strădui să o faci.

Sfântul Ioan Gură de Aur