Purtarea crucii te ajută să ajungi la Dumnezeu şi să te uneşti cu El

Adevărat este cuvîntul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobîndi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobîndească părtăşia de Dumnezeu (comuniune cu El) împreună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu, cineva, împreună cu grija lumii.
Să căutăm trăirea cu Dumnezeu nu în cele trupeşti, uitând de lucrurile sufletelor noastre, ci să ne întoarcem toate faptele noastre spre nădejdea celor viitoare. Dumnezeu îngăduie adeseori ca cei virtuoşi să fie ispitiţi de acestea şi lasă ca ispitele să se ridice împotriva lor în orice loc. Căci îi loveşte în trupul lor, ca pe Iov, şi-i aduce la sărăcie şi la depărtarea oamenilor de ei şi-i loveşte în cele ce le-au dobândit. Dar de sufletul lor nu se apropie vătămarea. Nu e cu putinţă ca atunci când umblăm în calea dreptăţii să nu ne întâmpine mâhnirea şi ca trupul să nu sufere de boli, de dureri şi să rămână neclintit, dacă dorim să vieţuim în virtute.

Omul care vieţuieşte după voia sa, sau cu pizmă, sau în cele spre pierzarea sufletului, sau în altceva din cele ce-l vătăma, are osândă. Nu e cu putinţă ca omul să se facă vrednic de mărirea lui Dumnezeu, dacă nu intră la ea prin ispite. Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, căci nimenea nu s-a suit la cer cu răsfăţ, cu tihnă și odihnă. Calea tihnei ştim unde sfîrşeşte, iar pe cel ce se scufundă pe sine în Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu să fie niciodată fără grijă, însă el trebuie să fie cu grijă pentru adevăr. Dar şi din aceasta se cunoaşte că este sub grija lui Dumnezeu, că-i trimite pururea suferinţe.

Dar cei ce petrec în încercări nu sînt lăsaţi niciodată de purtarea de grijă a lui Dumnezeu să ajungă în mâna dracilor. Cel ce voieşte să fie în lumea aceasta fără grijă şi o doreşte aceasta, dar voieşte să vieţuiască totodată în virtute, e străin de calea care duci la Hristos. Căci drepţii nu numai că se nevoiesc în faptele cele bune, ci se şi află de bună voie într-o mare nevoinţă pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea răbdării lor. Dar sufletul care are frica de Dumnezeu nu se teme de ceva care-l vatămă trupeşte.

Sfântul Isaac Sirul
Filocalia, vol. X, Cuvintele despre sfintele nevoințe
Editura IBMBOR, București 1981