Nelegiuitul împărat Maximian (304-311), biruitor întorcându-se din războiul ce purtase împotriva etiopienilor, și socotind că zeii și idolii i-au adus lui biruința în lupte, a voit să aducă jertfele cele de mulțumire zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părțile vestitori, ca să pornească pe toți supușii săi să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceia mulțime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case și petrecea pe ulițe, și pe câmpul din vecinătate, așteptând porunca împăratului.
Și era praznicul Nașterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Și printre cei aduși cu sila de ostași, se afla mulțime multă de creștini care, nevoind să meargă la capiștea idolească și aflând că în biserica cetății Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârșește Liturghie, au mers în mare număr la biserică și ascultau slujba ce se săvârșea acolo.
Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat și, trimițând ostași, aceștia au încuiat pe dinafară ușile bisericii, ca să-i dea foc și să ardă pe creștini. De aceea, aflând episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezați, și i-a împărtășit pe toți cu Dumnezeieștile și Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărătești au aprins lemnele și flăcarile au cuprins toată biserica și toți creștinii dinlăuntru au ars ca niște făclii vii. Iar pe ulițele cetății, ostașii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credința în Hristos. Și au pătimit atunci ca la 20 000 de Mucenici.
