- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Nu locul dă însemnătate omului, ci omul locului, sau de ce s-a născut Hristos într-o peșteră

Prin faptul că Hristos s-a născut nu în palat împărătesc, ci în peştera pe fân uscat, în ieslea dobitoacelor, avem de învățat mare lucru. O importantă învăţătură a arătat Hristos prin sfânta Sa naştere în peşteră. Prin felul cum și unde s-a născut trebuie să înțelegem că mai presus și mai important ca orice este smerenea.

Dar mai este ceva important de reținut, nu locul dă însemnătate omului, ci omul locului. Omul reprezintă cea mai mare valoare de pe pământ. Luxul şi strălucirea exterioară nu îl măresc, nici sărăcia nu îl micşorează pe om. Încă o învăţătură, Împărăţia cerurilor este mai importantă pentru om decât orice pe lume. Şi această împărăţie poate s-o dobândească omul oriunde s-ar fi născut şi oriunde ar trăi: la oraş, sau la sat, sau în pustie, sau în peşteră. Lumii ce caută lumină numai din marile oraşe, Domnul a vrut să-i dea o lecţie: că adevărata lumină se poate arăta şi dintr-o peşteră sărmană. Asta au dovedit-o mai târziu şi numeroşii nevoitori din peşteri, mari înduhovniciţi şi adevăraţi luminători ai lumii.

În Ţara Sfântă dăinuie încă şi astăzi patru stânci vestite. O stâncă este peştera din Betleem, unde S-a născut El; a doua este stânca de pe muntele Ispitirii, unde El a fost ispitit de diavol; a treia este stânca Golgotei, pe care a fost răstignit, sub care a fost îngropat şi unde a înviat; şi a patra este stânca de pe muntele Măslinilor, de pe care S-a înălţat la cer. Nu mai există nici una din clădirile din curtea lui Irod, nici reşedinţa lui Pilat, nici măcar templul lui Solomon. Tot ce a fost zidit de mână omenească, timpul a ruinat, însă aceste patru stânci, de Dumnezeu făcute, stau în picioare şi astăzi întocmai ca odinioară. Ca nimeni să nu se poată îndoi de faptul că El S-a născut cu adevărat, că a fost ispitit ca om, că a fost răstignit pentru păcatele omeneşti, dar şi că a înviat, şi că S-a înălţat cu slavă la ceruri, în veşnica Sa patrie, unde-i aşteaptă pe drepţii Săi.

Nu numai casa, ci nici cetatea unde s-a născut Alexandru cel Mare nu mai există. Nu numai cetatea, ci nici ţara în care s-a născut marele Homer nu este cunoscută. Iar sfânta Peşteră a lui Hristos din Betleem dăinuie, dăinuie – şi dă mărturie. Să nu te mire faptul că Dumnezeu a ales pentru Sine un sălaş atât de sărman. Ce este înalt la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Urâciune era înaintea lui Dumnezeu palatul cezarului de la Roma, căci cu adevărat era peşteră tâlhărească de fărădelegi şi desfrânare. Iar ceea ce e dispreţuit şi nimicnic în ochii oamenilor, Dumnezeu cel mai des alege şi proslăveşte. Aceasta e metoda Celui Atotînţelept. Potrivit acestei metode, El a ales pescari drept apostoli, şi o peşteră drept leagăn al Său.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Răspunsuri la întrebari ale lumii de astăzi