Astăzi am auzit citindu-se pilda evanghelică despre lucrătorii răi, cărora li s-a încredințat spre îngrijire o vie. Întâi de toate trebuie să știm că această pildă evanghelică, ca și toate celelalte rostite de Hristos, nu sunt neapărat contra evreilor și nu-i condamnă direct pe iudei. Căci Hristos era iudeu după sânge, era tăiat împrejur. Maica Sfântă, Fecioara Maria era evreică. Sfinții Ioachim și Ana erau evrei, Sfinții Apostoli toți erau evrei. Deci ceea ce condamna Hristos nu era poporul iudeu, ci iudaismul, adică o formă de trăire, ce părea duhovnicească, dar era stearpă în esență această trăire.
De aceea, pildele evanghelice se referă și la noi, nu sub aspect istoric, ci sub aspect duhovnicesc. Căci noi, creștini fiind, am primit și noi prin propovăduirea Sfinților Apostol, am primit credința cea adevărată, în care trebuie să lucrăm faptele mântuitoare, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt. Dar vedem în ultimul timp că lumea contemporană, nu prea lucrează în această privință și din contra, Îl ignoră pe Dumnezeu și ca atare își tratează viața aceasta ca și cum ar fi un dat, dar nu ca și cum ar fi un dar de sus pentru care trebuie să mulțumești.
Oricum, din păcate, societatea în care trăim Îl ignoră pe Dumnezeu și, ca atare, ne obișnuiește și ne învață să-L ignorăm pe Dumnezeu. Sau să-L ținem pe Dumnezeu undeva, în privat, să nu-L mai ținem în public, să nu-L mai afirmăm în public.
Așadar, iată că se aplică pilda aceasta nu numai pentru evrei ci și pentru noi, pentru europeni sau pentru civilizația aceasta europeană, [creștină]… Se mai aplică și pentru fiecare dintre noi, nu numai pentru aceia, ci pentru oricare dintre noi. De fiecare dată când păcătuim, mai mult sau mai puțin. de fapt Îl ignorăm pe Dumnezeu și de fapt ne trăim viața ca și cum Dumnezeu n-ar fi, exact cum ne învață lumea contemporană, ca și cum ar fi un dat al nostru, este un drept al nostru să ne trăim viața, ”lasă-ne, Doamne, în pace, cu toate pretențiile Tale!” Orice păcat, cât de mic ne pune în această ipostază față de Dumnezeu. Și atunci, de fapt, orice gând bun pe care-l avem sau pe care-l auzim, că citim o rugăciune, că ne vine așa, oarecum din senin – dar, de fapt, niciodată nu-i din senin, sau este dintr-un „senin” mai presus de fire, pentru că Dumnezeu ne trimite îngerii Săi ca să ne lumineze și să ne curețe, să ne ferească de căderi prea mari, să ne deștepte, să ne trezească la lumina cea adevărată și la credința cea adevărată. Ni-i trimite pe sfinții îngeri, pe sfinți. Deci nu există vreodată gând bun venit așa, din senin. Orice astfel de gând este echivalentul proorocilor. Putem să-l primim sau putem să-l respingem. Dacă-l primim, atunci să aducem rod vrednic de gândul pe care l-am primit. Să ne aducem din nou aminte că suntem creștini. Dacă-l respingem, ne asemănăm întrutotul lucrătorilor celor răi, care vor să-L ignore pe Dumnezeu, să ignore sensul adevărat al vieții, să trăiască viața aceasta ca și cum ar fi singurul bun și ca și cum după aceasta n-ar mai urma altceva, n-ar mai urma veșnicia.
Niciodată pildele nu vorbesc în abstract. Pildele și învățăturile Evangheliei ne vorbesc fiecăruia dintre noi aici și acum. Trebuie doar să le înțelegem. Dacă nu le înțelegem, trebuie să ne sfătuim, să întrebăm ades Părinții. Sunt atâtea cărți. Acuma chiar sunt atâtea emisiuni. Ascultăm. Să înțelegem, să facem cumva ca Evanghelia să fie vie pentru fiecare dintre noi. Ce înseamnă o Evanghelie vie? Nu înseamnă doar s-o citim, ci să încercăm mereu să-i înțelegem sensul ca să o putem trăi în viața noastră de zi cu zi. Pentru că dacă nu trăim Evanghelia în viața noastră de zi cu zi înseamnă că trăim după un alt sistem de valori. Și acel alt sistem de valori nu poate să fie creștin și nu poate să fie mântuitor. Pentru că nu ne duce la Hristos, nu se întemeiază pe Hristos și nu ne duce la Hristos. Și atunci ajungem la acel ultim cuvânt al pildei de astăzi. Dacă nu-L iubim pe Hristos, piatra aceasta cea din capul unghiului care este Hristos va cădea peste noi și ne va zdrobi. Când? În momentul morții noastre și în momentul Judecății de apoi. Nu există să scăpăm vreodată cu adevărat de Hristos! Nu există să scăpăm vreodată cu adevărat de Dumnezeu!
Și ceea ce încearcă să facă lumea aceasta în care trăim vrea să-L mai omoare odată pe Hristos, dar nu-L mai poate omorî a doua oară, deși ar face-o cu multă plăcere, cu mare plăcere. Să-L vadă pe Hristos mort și pus în mormânt și cu groapa cu betoane puse deasupra, ca nu cumva să mai iasă vreodată de-acolo.
Eu nădăjduiesc și ne rugăm să ne dea Dumnezeu cum o ști că e mai bine pentru noi, dar să ne dea putere ca mereu, orice ar fi, să alegem să-i fim plăcuți Lui. Și dacă lumea ne acceptă așa, atunci cu atât mai bine. Dacă lumea nu ne acceptă așa, știm prea bine că ceea ce suferim din partea lumii suferim pentru Hristos. Și dacă suferim pentru Hristos, atunci împreună cu Hristos vom fi și în veacul de-aici și în veacul viitor.
Sursa: Cuvântul Ortodox