- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Îndemn duhovnicesc la începutul postului Adormirii Maicii Domnului

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, așa cum am menționat în diferite rânduri, o bună parte dintre credincioşi, când vine vorba despre sfintele posturi, cea mai mare atenţie o acordă doar Postului Mare. Această neglijenţă a credincioşilor faţă de posturi e din motivul că majoritatea nu cunosc şi nici nu prea vor să cunoască folosul postului, indiferent care ar fi el. Şi de aceea aşa cum spune Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur: ,,Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inima sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli”.

De aceea şi noi, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, ca de fiecare dacă când începem un Sfânt Post, venim cu-n îndemn creştinesc şi părintesc. Chiar dacă Postul Adormirii Maicii Domnului, este socotit cel mai nou dintre cele patru posturi, deoarece a fost întărit abia în 1166, la Constantinopol și recomandat de a fi ținut de întreaga biserică, totuși acest post are o importanță majoră și folositoare pentru mântuirea sufletului, ca și celelalte posturi de altfel. Acest post este rânduit de Biserică de a fi ținut de credincioși, spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Totodată  iubiți credincioși, trebuie să conșteintizăm că acest post, e gestul nostru de mulțumire pentru toate rugăciunile Maicii lui Dumnezeu care le face la Prestolul Sfintei Treimi pentru noi păcătoși, și mulțumirea noastră pentru ajutorul și ocrotirea pe care o acordă credincioșilor ortodocși. Iar Biserica recomandă credincioșilor pe lângă post să-i aducă Maicii Domnului ca ofrandă și rugăciune, și fapte bune.

Prin faptul că vom posti, nu facem doar o bucurie în vri-un fel Maici Domnului, ci dacă vom posti și mai apoi ne vom spovedi și împărtăși, ne vom curăți de păcate, ne vom întări duhonicește, ne vom lumina la minte și ne vom curăți inima. Cuviosul Teodor Studitul spune: ,,Cel care postește devine puternic sufletește și se va lupta mai bine devenind biruitor în fața ispitelor”.

Sfinții Părinți ne îndeamnă să postim un post plăcut Domnului, și anume să ne înstrăinăm de păcate. Cuviosul Tadeu din Serbia, dar și alți sfinți spun la unison: ,,Adevăratul post este atunci când te înfrânezi nu doar de la bucate, ci când te îndepărtezi de gânduri necurate, de pofte necuviincioase, de cugetările cele viclene”. Este adevărat că în virtutea libertății pe care o avem putem face orice dorim, să postim sau să nu postim, dar este necesar totuși să luăm aminte la îndemnul Sfîntului Ioan Gură de Aur, care ne spune: ,,Să cunoaşteţi cât se mînie Dumnezeu când se huleşte postul şi cât îl iubeşte pe cel ce îl ţine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului zicându-i: pământ eşti şi în pământ vei merge. Iată cât se mânie Dumnezeu când defaimă cineva postul, că moarte aduce celui care nu poartă grijă de post”.

De aceea ca un părinte duhovnicesc ce v-am fost rînduit de Pronia Divină, purtându-vă grijă duhovnicească, vă îndemn să postiți creștinește acest post. Nimic din ce facem Maicii Domnului, nu rămâne nerăsplătit de bunătatea ei. Folosiți dar această perioadă a Postului pentru rugăciune către Maica Domnului, este o perioadă potrivită să citim Paraclisul Maicii Domnului în fiecare zi și să cerem fierbinte ajutorul și ocrotirea ei. Lumea noastră este tulburată de războaie și neliniște, mulți creștini sunt persecutați, de aceea să ne rugăm Maicii Domnului, căci în dragostea ei de Mamă și în multa ei milostivire ne va ajuta și ocroti pe toți ce care o vom cinsti atât prin post cât și prin rugăciune.

Închei acest îndemn părintesc cu nădejdea că fiecare din noi întăriţi fiind de harul lui Dumnezei şi ajutaţi de Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ne vom nevoi cât mai creştineşte, ca astfel să putem totodată înţelege cât mai profund folosul şi imporanţa postului, nu doar în mod raţional, ci într-un mod cât mai practic, după voia și placul lui Dumnezeu.

Cu arhierești binecuvântări și dragoste părintească,

+PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni