- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Îndeletnicirea de căpetenie a creştinului în această viaţa trebuie să fie curăţirea inimii lui

Priveşte mai des în inima ta, coboară-te  în adâncul ei (adâncă este inima omului); scoate la lumină limpede a conştiinţei tot ce e rău în ea, şi cu suspine de părere de rău sau cu lacrimi amare de căinţă schimbă tot răul ce se ascunde în adâncul inimii. Ah! Cât de mulţi oameni rămân nepăsători faţă de inima lor: nu vor să se uite în ea şi să cerceteze cu deadinsul ce răutăţi s-au adunat în ea. Foarte mult pierd oamenii aceştia şi în privinţa bunăstării lor vremelnice, dar mai ales în privinţa mântuirii. Îndeletnicirea de căpetenie a creştinului în această viaţa trebuie să fie curăţirea inimii lui. Pentru că, numai cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu şi se pot uni cu El. Fără inimă curăţită nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu şi nu te poţi uni cu El. Tot ce e urâcios ori necurat nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. 

Spre curăţirea inimii sunt orientate aproape toate Tainele, altfel spus tot harul Duhului care este în Taine. Botezul este baia inimii. Taina Mirungerii întăreşte curăţia inimii. Spovedania este cea de-a doua baie a ini­mii. Împărtăşania îl uneşte pe creştin, prin inima curăţită, cu Hristos. Nunta sfinşeste şi curăţeşte pornirile fireşti ale trupului care pornesc tot din inimă. Sfântu Maslu vindecă trupul prin curăţi­rea inimii.

Multă nevoie are fiecare creştin să-şi curăţească inima păcătoasă. În viaţa morală şi în cea obişnuită, curăţia sau necurăţia inimii noastre, starea ei pătimaşă sau liniştită, despătimită, are foarte mare însemnătate. Atunci când inima este necurată, supusă patimii, nu aşteptaţi nici un fel de fapte bune de la omul ce are o asemenea inimă: el nu e liber, el este rob, mânat de patima care trăieşte în ini­ma lui. Iar dacă inima este nepătimaşă, liniştită, atunci totul îi merge omului ca pe roate şi toată activitatea lui este nobilă, în acord cu conştiinţa.

Daţi Bisericii şi societăţii oameni cu inimi cât se poate de curate, şi oamenii aceştia vor fi întregi şi cinstiţi, drept săvârşind cuvântul adevărului dumnezeiesc, slujitori minunaţi ai patriei, care în scurtă vreme vor înalţa bunăstarea Bisericii şi a statului.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Cunoaşterea de Dumnezeu şi cunoaşterea de sine

Editura Sophia, Bucureşti, 2010