Împrejurările cer de la noi rugăciune, precum valurile, vijeliile şi furtunile cer cârmaci. Căci suntem supuşi la atacul gândurilor, atât ale virtuţii, cât şi ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că este gândul cel evlavios şi iubitor de Dumnezeu.
Deci ni se cade nouă, celor ce râvnim liniştea, să deosebim şi să despărţim cu luare aminte şi cu înţelepciune virtuţile şi păcatele, şi să aflăm pe care virtute trebuie să o cultivăm când sunt de faţă părinţii şi fraţii şi pe care s-o lucrăm când suntem singuri. Trebuie să mai ştim care este virtutea primă, care a doua, a treia; şi care patimă este sufletească şi care trupească; şi din care virtute ne răpeşte mândria, mintea, din care se iveşte lăcomia pântecelui. Căci datori suntem să curăţim gândurile, precum şi orice înălţare ce ar creşte împotriva cunoştinţei de Dumnezeu.
Cuviosul Isaia Pustnicul