Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori!
Sfântul Apostol Pavel vorbind despre importanţa şi necesitatea semnului Sfintei Cruci spune: „Crucea, pentru cei păgâni este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim – credincioşii, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Deci, cinstirea Sfintei Cruci, nu este doar împlinirea unui ritual creştin-ortodox, ci este, aşa cum spun şi Sfinţii Părinţi: izvor dătător de viaţă şi de putere. Însă este atât de dureros că prea puţini dintre credincioşii noştri dau importanţă acestui moment mult folositor şi mântuitor. Şi ca să înţelegeţi mai bine de ce fac aceste menţionări, voi porni de la un caz la care am fost martor.
Recent, am mers în Moscova, la Patriarhie, unde am luat parte la lucrările şedinţelor Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor, întrucât sunt membru al acestei Comisii. Întorcându-mă, în avion, când am urcat şi am pornit, mi-am făcut semnul Sfintei Cruci şi am binecuvântat călătoria ce o aveam în faţă. Apoi, aşa cum obiştuiesc de fiecare dată când sunt în călătorie, având cartea de rugăciuni – cu acatiste şi canoane – am citit careva rugăciuni şi canoane, atât cât mi-a îngăduit timpul de zbor până la Chişinău. Vă este cunoscut probabil tuturor, care aţi zburat că, atunci când avionul aterizează, de bucurie că totul e bine, pasagerii aplaudă. Unii ar zice că nu e nimic rău în asta, căci doar, e o manifestare de bucurie, dar şi de mulţumire la adresa întregului echipaj de zbor. Şi totuşi există ceva rău. Dar să le luăm pe rând, ca să înţelegem mai bine.
Sfinţii Părinţi spun că: pentru tot lucrul bună se cuvine să-i mulţumim lui Dumnezeu. Oare faptul că un zbor a fost reuşit, aceasta nu-i purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Şi atunci cui trebuie să-i mulţumim întâi oamenilor sau lui Dumnezeu? Ceea ce ma uimit şi ma întristat a fost faptul că, eu fiind pe rândul 17 în respectivul avion, m-am uitat din interes la toţi cei dinaintea mea, dar n-am văzut pe nimen să-şi facă semnul Sfintei Cruci, ca mulţumire lui Dumnezeu că totul a fost bine. Nu mai spun că nu am văzut pe nimeni să aibă în mâini o care de rugăciuni. S-ar putea ca în cele câteva rânduri rămase în spatele meu să-şi fi făcut cruce sau să fi citit vreo rugăciune careva, dar e puţin probabil.
Da, Slavă lui Dumnezeu că majoritatea zborurilor sunt fără accidente, dar totuşi se mai întâmplă pe alocuri catastrofe aviatice. Oare de ce nu ar conştentiza călătorii că, pentru a parcurge cu bine un drum, mai ales de mare distanţă, este nevoie să te încredinţezi în mâna purtătoare de grijă a Bunului Dumnezeu. Iar faptul că îţi citeşti o rugăciune de călătorie, sau oricare rugăciune şi, mai ales, te însemni cu Sfânta Cruce, dovedeşti că te încredinţezi în mâna lui Dumnezeu, pentru a te păzi şi a te ajuta.
Iubiţi credincioşi!
Ştim că pe Sfânta Cruce s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu. De aceea crucea este nu doar semnul lui Hristos, ci a devenit emblema creştinismului şi semnul nostru de unire cu Hristos. Iar dacă suntem uniţi cu El, avem ceva şi din puterea lui. Prezenţa Sfintei Crucii în viaţa noastră aduce cu sine binecuvântarea Stăpânului. Făcându-ne semnul Sfintei Cruci, mărturisim totodată că suntem creştini şi că nu ne ruşinăm de Cruce şi de Cel care s-a răstignit pe ea. Or, acest moment este foare important, deoarece însuşi Hristos a zis: Cine se va ruşina de Mine în acest neam şi eu mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu. În vechime, în lumea păgână, când se întâlneau creştinii, ca să se recunoască între ei, foloseau ca parolă semnul crucii. Iar Sfântul Ioan Damaschin, în cartea sa Dogmatica scrie: „Semnul Crucii este semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de necredincioşi şi ne recunoaştem cine îl cinsteşte pe Dumnezeu şi cine nu”. Oare nu e cazul şi astăzi să arătăm faţă de toţi, nu doar când trecem pe lângă o biserică sau răstignire, dar şi când suntem în zbor sau alt fel de călătorie, că suntem creştini şi credem că, făcându-ne cruce, ne putem izbăvi de primejdii.
Zilnic suntem inundaţi cu ştiri în care ni se spune că atâţea şi atâţea oameni au decedat în diferite accidente. Rămân copii orfani, soţi şi soţii văduve, părinţi fără copii în urma diferitor accidente. Oare tinerii de astăzi sau şi cei mai în vârstă, se mai duc la preot, să li se citească o rugăciune, sau să ia binecuvântare când plecăm într-o călătorie? Părinţii îi mai îndeamnă oare pe copii lor să-şi facă semnul crucii când pornesc undeva? Ţin minte când plecam de acasă, la studii sau în altă parte, mama mă însemna cu semnul Sfintei Cruci ca să fiu ferit de primejdii şi să mă întorc cu bine. Oare mai sunt astăzi asemenea mame care să-şi înarmeze copiii cu semnul Sfintei Cruci? Cu siguranţă că or mai fi pe undeva, dar sunt prea puţine.
Sfântul Isaac Sirul spune: „Atunci când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, îngerul păzitor stă lângă noi”. Iar după învăţătura Sfintei Biserici ştim că atunci când îngerul păzitor este în preajma omului, lucrurile rele şi primejdioase stau departe. Iată de ce se cuvine ca un creştin să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci şi când iesă din casă, şi când începe un lucru, şi când merge în călătorie, şi când are un examen şi-n alte multe situaţii asemănătoare.
Întrucât creştinii din vechime ţineu mai mult la Sfânta Cruce şi cunoşteau importanţa şi necesitatea ei, se însemnau cuviincios cu semnul Sfintei Cruci nu doar ei, ci făceau acest semn şi peste hainele care le îmbrăcau, peste încălţămintea care o luau în picioare. De asemenea, când plecau de acasă făceau semnul crucii asupra casei, ca să fie păzită. Totodată, nici nu se concepea ca să se pună la masa fără a face semnul Sfintei Cruci asupra mâncării şi a băuturii. Puţini mai sunt astăzi creştini care să facă aceste lucruri. Deşi, aşa cum spunea Tertulian, un scriitor creştin din secolul al III-lea în lucrarea sa De corona militis: „Creştinul trebuie să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci la fiecare pas şi la fiecare faptă”
Despre necesitatea şi imporanţa semnului Sfintei Cruci în viaţa oamenilor vorbeşte nu doar Scriptura şi Sfinţii Părinţi, ci şi învăţaţii laici. De exemplu: fizicianul Angelina Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de 10 ani şi a realizat mai multe teste, descoperind că semnul crucii are puteri unice, de apărare şi sfinţire. Studiile au mai arătat că semnul crucii are efecte benefice și asupra sănătății.
Dragii mei!
Dumnezeu, ca un tată iubitor, ne-a dăruit El însuşi, sau prin Fiul Său ne-au fost dăruite, atâtea lucruri şi mijloace prin care oamenii să se folosească atât în cele trupeşti, cât mai cu seamă în cele duhovniceşti. Or, semnul Sfintei Cruci, pe care creştinul trebuie să şi-l facă, aşa cum s-a menţionat, în toate împrejurările vieţii acesteia, ne este un dar mult folositor. Dar oare de ce creştinii noştrii îl neglijează? Oare de ce ne este atât de greu să facem semnul crucii? Un cuvios părinte spunea: „Hristos, din dragoste pentru oameni a urcat pe cruce în chinuri şi durere, iar oamenii, din dragoste pentru Hristos, nu vor nici măcar să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci”.
Nădăjduiesc şi, aş vrea să cred că, aceste cuvinte pe care vi le-am scris cu durere şi dragoste părintească, le veţi pune la inima frăţiilor voastre şi le veţi împlini. Căci făcând semnul Sfintei Cruci, în primul rând, pe tine te foloseşte şi apoi îl bucuri pe Dumnezeu, văzându-te că eşti un mărturisitor al adevărului şi cinstitor al Sfintei şi de viaţă dătătoarei Cruci.
Cu părintească, întru Hristos Domnul
+PETRU,
Episcop de Ungheni şi Nisporeni