Citind într-o carte despre spovedanie și pocăință – a părintelui Ambrozie Iuraşov, un duhovnic rus cu reputaţie, c-am un fel de părinte Cleopa pentru români – am găsit un citat, sensul căruia îl mai întâlnisem și-n alte cărți, dar aici mi s-a părut mult mai clar expus. Iată care sunt cuvintele spuse cu privire la folosul spovedaniei și necesitatea recunoașterii propriei păcătoșenii: ,,Bolnavul nu va primi niciodată tămăduire, dacă nu va descoperi doctorului boala sa. La fel și noi, până nu spovedim păcatele și până nu ajungem să conșteintizăm păcatul făcut, nu dobândim sănatatea sufletească și iertare de la Dumnezeu.”
Vedeți, omul chiar dacă bolnav fiind, va zice sau va crede despre sine că e sănătos, desigur că, nu va socoti important și necesar mergerea la doctor și la spital. La fel și creștinul, dacă va crede că nu are păcate și prin urmare nu e păcătos, desigur că nu va socoti important și necesar să meargă la preot și la biserică. Aducându-ne aminte încă o dată de pilda fiului risipitor, vedem cât de important este gândul cel bun, spre a lepăda roşcoavele păcatului. Cât bine ne poate aduce doar un gând de recunoaştere a propriei stări jalnice în care ne aflăm.
În această privință un filosof chinez spunea: ,,Începerea însănatoșirii omului este recunoașterea bolii”. Iar fericitul Augustin spunea mai profund în cele spre mântuire: ,,Conștientizarea păcatului este începutul mântuirii”.
Astfel dragi creștini, întotdeauna, dar mai cu seamă acum, fiind în Postul Mare, o perioadă de reabilitare spirituala a fiecăruia dintre noi, să transpunem în practică sârguincioasă aceste îndemnuri de mai sus, și desigur, vom dobândi mult folos duhovnicesc și vom fi uimiți de însănătoșirea grabnică a sufletului.
Prot. Ștefan RÎMBU
