Educația și religia sunt cele două lumini ce îl ajută pe om să călătorească fără primejdie pe marea vieții

După cum orice faptă bună, orice cuvânt bun și orice dispoziţie bună a mamei constituie piatra de temelie a faptelor, cuvintelor și dispoziţiilor bune de mai târziu ale copilului, tot așa și orice faptă, cuvânt şi dispoziţie rea a mamei conţin seminţele vătămătoare ale faptelor, cuvintelor şi dispoziţiilor rele de mai târziu ale copilului. De aceea așa este copilul, cum este și mama lui. Așa dar, dacă sufletul mamei este urât și răuvoitor sau întunecat sau stricat sau învârtoșat și aspru, iar înclinaţiile, rele, şi moravurile, scandaloase, și nu cinstite, dacă ea însăşi înclină i spre lipsă de cinste sau spre mânie sau spre patimi înflăcărate și urâte, grabnic vor răsări şi în copil răsadurile acestor rele. Dacă, dimpotrivă, sufletul mamei este înzestrat cu un chip dumnezeiesc, dacă are un suflet curat, blând, nevinovat și plin de frica lui Dumnezeu, dacă înclinaţiile îi sunt nobile şi sfinte, iar dispoziţiile paşnice, iubitoare de Dumnezeu și iubitoare de oameni, atunci şi sufletul copilului, oglindindu-se în această oglindă și imitând-o pe nesimţite, devine asemenea cu aceasta şi, cu timpul, se vede odrăslirea acestor semințe bune. De aceea marele Napoleon a întrebat-o pe renumita pedagogă Campans de ce ar avea nevoie Franţa pentru a dobândi bărbați frumoși și buni, cultivata femeie i-a răspuns monarhului: ,,De mame.”

Despre uşurinţa cu care se formează cineva în perioada copilăriei, Diogenes spunea următoarele: „Educaţia copiilor se aseamănă cu facerea vaselor olarilor. După cum aceia, atunci când nămolul este moale, îl formează şi îl aranjează după cum vor, iar după ce s-a uscat nu-l mai pot modela, tot așa tinerii sunt educaţi fără greutate, dar după ce se desăvârşesc în creștere, devin de neschimbat.” Mamele pot, prin urmare, în răstimpul delicat al copilăriei, să-și exercite influenţa în mod definitiv și cu putere asupra gândirii, asupra simţirii și minţii, asupra imaginaţiei şi moravurilor. De aceea mamele, în virtutea înaltei lor vocaţii şi datorită vredniciei lor, care nu are nici o legătură cu această însuşire subiectivă, trebuie să primească educaţia care li se potriveşte încă de la vârsta prunciei. Iar educaţia care li se potriveşte lor este cea care are ca obiect al formării mintea şi inima, pentru că acestea sunt două centre în jurul cărora se învârte educaţia intelectuală şi morală a omului. Dacă una dintre ele va fi neglijată, formarea va fi nedesăvârşită şi şchioapă. Mintea şi inima, deşi sunt organe ale unui singur suflet, au trebuinţă de mijloace și moduri diferite de educare. Pentru că, pe de-o parte, inima, datorită simţirii ei, aparţine lumii spirituale, iar mintea, datorită raţiunii, aparţine celei fireşti. De aceea e necesar ca fiecare să fie învăţată propriile adevăruri, iar adevărurile proprii sunt: pentru minte, educaţia; iar pentru inimă, religia. Aşadar, educaţie şi religiozitate trebuie să le dăm fetelor noastre, astfel încât să poată și ele să le transmită pe acestea copiilor lor. Educația și religia sunt două faruri luminoase ce conduc omul călător pe mări îndepărtate, pe stadionul plin de valuri al vieţii, îl păzesc de orice naufragiu și îndepărtează de la el orice stâncă primejdioasă. Educaţia şi religia sunt cei doi ochi ai sufletului prin care, urmărindu-le pe cele ale sale, călătoreşte neîmpiedicat către starea de bine a sufletului şi către mântuire. Ele sunt cele două organe duhovniceşti care-l desăvârşesc pe om şi îl arată vrednic de înalta sa descendenţă şi de poziţia privilegiată pe care o are în lume.

Sf. Ierh. Nectarie al Eghinei