Dumnezeiasca Liturghie şi Sfânta Euharistie sunt cele două mari elemente mântuitoare ale Bisericii Ortodoxe, care nu pot fi despărțite una de alta.
Trebuie să menționăm încă de la început că Sfânta Liturghia sau slujba Euharistiei de fapt nu înseamnă o treabă individuală sau particulară, în deosebi a clericilor. Nu se interpretează ca o înălțare evlavioasă şi morală indefinită a sufletului religios.
Niciodată preotul ortodox nu liturghiseşte singur sau în numele unor persoane care lipsesc, fără adunarea reală a credincioşilor. Liturghia presupune prezenţa activă a membrilor trupului bisericesc concret, în interiorul acțiunilor hristologice ale tainei.
Atitudinea creștinilor de azi față de Sfânta Împărtășanie, adeverește cu mare părere de rău că tainele vieții creştine aproape că au pierdut caracterul lor bisericesc şi euharistic, dar şi că Însăşi Euharistia a fost dezbrăcată de dimensiunea ei centrală şi sobornicească, bisericească. De-acum toate sunt supuse oricăror percepții şi aspirații individuale sau sociale, obiceiuri recent apărute sau secularizate ale celor botezaţi creştini, dar cu trăire idolatră, ale celor religioşi, dar cu totul în afara bisericii, robi ai ateismului social sau cultural.
Scopul principal al Liturghiei este Euharistia, dar ambele mărturisesc rodnicia prelungită a actului mântuitor al lui Hristos, mântuire pe care o păstrează şi o lucrează Biserica tuturor oamenilor, a întregii lumi. Iar acest lucru este izbutit în faptă ca mântuire a fiecărui om, împreună cu ceilalți şi pentru ceilalți, prin întreaga creație şi pentru întreaga creație.
Mântuirea noastră înseamnă să devenim membri ai Bisericii, mădulare unul altuia, să realizăm Biserica în unitatea şi sobornicitatea ei, în zidirea, sporirea și desăvârşirea ei prin iubire. Pentru mulți este revelator faptul că zidirea Bisericii nu se face cu pietre, cu care construim ziduri şi tavane. Biserica este ,,credință şi trăire. Nu ziduri întărite, ci pronia lui Dumnezeu, cea care-I ocroteşte pe toți”.
Biserica înseamnă de fapt o comunitate unificatoare a credincioşilor, părtaşi ai darurilor Tainei Euharistiei şi mântuirii. Căci Biserica nu este un ansamblu creştinesc sau religios, o asociație pentru diverse scopuri. Ea este îndeosebi noua societate, viaţa nouă întru trupul lui Hristos. Această realitate concretă şi nevăzută a Întrupării se împărtăşeşte în Trupul şi Sângele lui Hristos, adică în Sfânta Împărtășanie de la Liturghiei.
Liturghia este adunarea persoanelor iubite şi iubitoare, a credincioşi lor în Hristos, adunarea credincioşilor care pe toate le rabdă pentru numele unic al lui Hristos, care mai întâi şi mai presus de toate iubesc şi se bucură de prezenţa Lui euharistică, şi ,,într-un glas şi o inimă Îl slăvesc şi-L preamăresc pe Dumnezeul treimic, pe Dumnezeul iubirii şi frumuseții.
Slujba Euharistiei nu este strângerea şi adunarea de persoane, întâlnirea unor grupuri de oameni care caută îndreptăţirea de sine, care se disting tocmai prin răceala evlaviei şi moralei lor individuale, şi desigur nici adunarea unor „fii duhovniceşti” cu acelaşi cuget, care se disting prin ascultarea lor ipocrită de poruncile sau îndemnurile preotului ori duhovnicului lor.
Omul ortodox este omul liturghisit, liber întru Hristos, omul harismatic al Duhului, membrul veghetor şi apostolic al Bisericii, cel care, suferind pentru mântuirea lui, suferă şi pentru mântuirea aproapelui său, doreşte să se afle împreună cu acesta, acolo unde Dumnezeu suferă pentru mântuirea lumii.
Cuviosul Nicolae Cabasila, vorbind despre participarea activă a tuturor credincioşilor la Liturghia Euharistiei, care este nu mită slujire, dar care în zilele noastre a ajuns absolut pasivă, menţionează că ,,împreună cu rugăciunile şi cântările preotului, suntem chemați să nu fim trândavi şi nesârguitori, ci să avem mereu mintea trează. Căci cuvântul „să luăm aminte” asta vrea să spună. Și ne rugăm toți pentru pacea sufletelor şi pentru înțelepciune.
„Înțelepciune” înseamnă să alungăm cugetele rele şi să le vedem şi ascultăm pe cele săvârşite şi rostite plini de credință şi fără niciun gând omenesc… Iar cuvântul „drepți” înseamnă că trebuie să luptăm pentru a împlini voia lui Dumnezeu şi să nu fim trândavi, ci cu toată strădania şi sârguinţa să le făptuim pe cele auzite… „fiind mereu pregătiți”.
Preotul sau cel ce săvârşeşte Liturghia nu este înlocuitorul sau reprezentantul lui Hristos sau al credincioşilor, ci imaginea tainei lui Hristos în Biserică, semnul adevăratei Lui prezențe între oamenii Săi, şi oamenii Săi sunt toți oamenii, cei care-l poartă de altfel şi numele. Atunci când preotul creştin, care nu are preoția lui, ci participă după har la preoția veşnică a lui Hristos, conduce adunarea liturgică, prezenţa lui acolo este ca să-I adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi”, arătând tocmai unitatea întrupată a Bisericii, unirea tuturor mădularelor trupului lui Hristos în Acesta. Cu alte cuvinte preotul liturghiseşte singur dar împreună cu toată lumea.
Preotul Mihail Kardamakis
Focul împărtășaniei