- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Drumul către Hristos se dovedește a fi greu și plin de piedici

Adeseori părăsim lupta la jumătate, deoarece drumul către Hristos se dovedește a fi greu și plin de piedici: o mulțime de bariere, mormane de pietre, pante abrupte, desișuri de nepă­truns… Unii încearcă să se lupte, dar peste tot, la orice pas, sunt greutăți și ispite. Elanul scade, de undeva apare și cople­șește mintea gândul cumplit și trădător: „Mântuirea pentru noi e cu neputință… Am pierit!” Și oamenii fac cale întoarsă aproape cu nepăsare, renunțând să mai lupte în continuare.

Ascultați însă, voi, cei descurajați, care v-ați pierdut nădejdea: chiar ați folosit toate mijloacele pe care le aveți le îndemână? Chiar v-ați cheltuit toate puterile? Nu puteți să răzbiți pe ușă? Puteți desface acoperișul. Puteți sparge pere­tele… Uitați-vă, deja se clatină! Încă o sforțare, și o să cadă! Și voi vreți să plecați? Stați… Dar totul este în zadar. Voința moleșita, needucata, refuză să se încordeze în continuare.

Vă este cunoscut acest tablou? Nu-i așa ca aceasta lipsa de vlagă a voinței, această lipsă a călirii și a oțelului din carac­ter este o boală specifică a poporului nostru? Câte trădări și căderi nu au loc la noi! Și asta nu în virtutea unei răutăți active a voinței, ci în virtutea lașității, slăbiciunii, lipsei de consistență morală. Nu dăm nici o atenție educării voinței. Grija părinților pentru copii se reduce la îngrijirea exterioară, iar bolile sufletului rămân nebăgate în seamă, și știința de a trăi pe care ne-o însușim din copilărie nu ne spune nimic despre ce înseamnă a fi de sine stătător și despre forța convingerilor, ci ne învață doar să ne adaptăm și să ne supunem împrejurărilor.

Sfântul Vasile Kișmei