Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi

Se grăbeş¬te diavolul şi ne¬încetat caută să-l vâneze pe om ca să îl piardă pe vecie, iar oamenii dormi¬tează, stau degeaba şi dorm în deşer¬tăciunea lor cea lumească, în împătimirile lor de lăcomie, de plăcerile pântecelui, de curvie, de jocuri (tea¬tru şi cărţi de jucat), de modă, de literatură păcătoasă, de somn şi de tot felul – pier cu miile, ca muştele, dar cine se mai gândeşte la aceasta.
Grăbiţi-vă creştinilor, să vă mântuiţi sufle¬tele până ce este vreme, până când Domnul mai aşteaptă şi îndelung rabdă, până când nu s-a zăvorât uşa Împărăţiei. Au venit fecioarele cele nebune, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar El, răspunzând, a zis: amin zic vouă, nu vă cunosc pre voi (Mt. 25,11-12).
Domnul Se grăbeşte să-i mântuiască pe credincioşi, pe cei ce au luare-aminte şi sunt pregătiţi! În fiecare ceas, în fiecare clipă Se grăbeşte şi trimite tot ajutorul. Cât de frumos cântă profetul David, dar cine se mai întăreşte sufleteşte şi se mângâie duhovniceşte din cuvintele: „Dom¬nul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. În locul păşunii, acolo m-a sălăşluit, la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a în¬tors. Povăţuitu-m-a pre cărările dreptăţii, pentru numele Său” (Ps. 22,1-3). Iată nădejde de mântuire, îndrăzniţi, nu doarmitaţi în patimi şi păcate.

Sfântul Ioan Kronştadt
Ultimile însemnări