Nu există un astfel de comerciant în lume, care să-și arunce toate bunurile în mare cu speranța că se vor întoarce la el. Dar există creștini care cu ușurință își pierd puritatea sufletului și harul lui Dumnezeu, care sunt cel mai mari dintre toate darurile pe care ni le-a dat El și speră că vor primi din nou daruri cerești, că puritatea lor de odinioară se va întoarce la ei de îndată ce se vor spovedi.
Este o intenție înșelătoare, atunci când creștinul de multe ori, se aruncă în diferite fărădelegi și la primele păcate, exercită mii de altele, inclusiv speranța nepăsătoare că într-o zi se vor spovedi și preotul îi va ierta. Mărturisirea păcatelor și pocăința, mila și bunătatea lui Dumnezeu – aceste mijloace de mântuire se transformă în mijloace ale căderii lor, atunci când nu depun efort pentru ca să nu mai repete păcatele săvârșite. Cei care se împărtășesc cu nevrednicie fac din sângele salvator al lui Iisus Hristos o otravă mortală. Pentru că acest Sânge, care ar trebui să spele și să stingă păcatele noastre după spovedanie, le folosesc pentru a le inflama și mai mult. Majoritatea creștinilor sunt chinuiți și afabili de această speranță rea și înșelătoare care aproape îi aruncă în iad. În ciuda faptului că păcătoșii sunt pregătiți pentru chinul veșnic, ei păcătuiesc în liniște, crezând că toate acestea sunt ficțiuni. Și acest lucru se datorează faptului că ei cred că este ușor să scapi de păcate-este necesar doar să-i spui preotului despre ele și să faci un canon. Odată ce se gândesc la asta, și se simt din nou calmi și nu le pasă de păcatele lor, crezând că este prea devreme pentru ei să vină. Răul pe care păcătoșii îl provoacă cu speranța remușcărilor ulterioare este că păcatele lor devin din ce în ce mai josnice și mai frecvente. Acest lucru se datorează faptului că ei, fiind capabili să se mărturisească, cred că numai acest lucru este suficient pentru a face pocăința neprihănită. Acești nefericiți încep să se scufunde în pasiunile lor, încetează să se înfrâneze în cuvinte și curiozitate și să se grăbească, pe calea distrugerii.
Mulți dintre acești păcătoși, care cred că la spovedanie vor ierta cu ușurință toate păcatele, le vor înmulți în fiecare zi, la fel de mult ca faptele lor rele, atât de mult și poftele, conversațiile rușinoase, plăcerile păcătoase și mai ales cele care aduc ispită altora și aceasta le ucid sufletele. Astfel, oamenii care gândesc în mod constant acest lucru pot face mii de păcate neobservate și toată lumea poate înțelege de ce neprihănirea lui Dumnezeu deschide porțile iadului pentru astfel de păcătoși. Te-ai spovedit de multe ori, ți s-a dat iertare de păcate ca să le ucizi, și în schimb, din cauza răutății tale, toate acestea au servit doar pentru a le răspândi mai mult. „Dacă pot păcătui, pot fi și iertat. Sunt liber să păcătuiesc iar și iar, și mă mărturisesc mai târziu.” Ești iertat, dar nu beneficiezi de asta.
Spovedania te transformi într-o scuză pentru nenumărate păcate, neștiind că toate aceste păcate te aruncă în iad și te fac vrednic de pedeapsă, așa este scris: „Vrăjmașul te-a lovit pentru că păcatele tale s-au înmulțit”. Este mult rău pe care păcătoșii îl aduc în viața lor cu nădejdea de a se pocăi în viitor, pentru că păcătuiesc fără rușine și frică și astfel se scufundă din ce în ce mai adânc în mlaștina necurată și murdară a păcatului. Răul pe care și-l aduc este că devin indiferenți față de mântuirea lor și încep să disprețuiască poruncile lui Dumnezeu, așa a spus Solomon: „Odată cu venirea celor răi vine disprețul” (Pilda.18:3).
Când ajung la ultimul grad de viclenie, mintea lor este întunecată, inimile lor se împietresc și nu se gândesc niciodată la păcatele lor. Iar cei care spun „dacă păcătuiesc, mă pocăiesc și mă mărturisesc” merg până la punctul în care nu mai vor să se spovedească sau să se pocăiască. Dar dacă vor dori vreodată, nu o vor face, pentru că repetarea frecventă a păcatului a devenit un obicei pentru ei, inima lor s-a pietrificat ca o stâncă, și au înecat orice speranță de pocăință și îndreptare. Deci, într-un final mor – fără a se corecta și fără a se pocăi.
Cuviosul Nicodim Aghioritul