Zicea un bătrân către un frate: „Păzeşte-te, fiule, de vorbă multă, de vreme ce tăcerea este mai bună. Iar din vorba cea multă, măcar de se întâmplă uneori a fi şi de folos, însă prin ea se amestecă şi cuvinte nefolositoare. Păzeşte-te, fiule, foarte cu luare aminte pentru vorbele tale, ca să nu te căieşti mai pe urmă de cele ce ai vorbit. Că mulţi pentru vorbă şi-au pierdut cinstea, iar alţii şi-au pierdut viaţa (adică sufletul)”.
***
Zis-a un bătrân: „De vrei să vorbeşti pentru greşeala şi păcatul vreunui frate, socoteşte mai întâi dacă vei putea ca să îndreptezi cu asta pe acel frate, iar pe cei cari aud vei putea ca să-i foloseşti. Dacă eşti încredinţat că faci vreun folos, atunci vorbeşte. Iar dacă vorbeşti cu făţărnicie, cu scopul numai de a mustra şi a defăima pe fratele tău, descoperindu-i şi arătându-i greşeala sau păcatul înaintea altora, să ştii că nu vei scăpa de dumnezeiasca certare.
Şi mai vârtos să ştii că şi tu însuţi vei cădea şi mai rău în aceeaşi greşală şi păcat şi vei fi părăsit de ajutorul lui Dumnezeu şi de alţii fiind mustrat te vei ruşina”.
***
Zis-a un bătrân: „Obişnuieşte-ţi inima ta câte puţin să zică pentru fiecare din fraţi aşa: „Acesta mă întrece după Dumnezeu!” Iar pentru altul să zici: „Acesta este mai osârduitor decât mine!” Şi aşa vei dobândi smerita cugetare, socotindu-te pe tine dedesubtul tuturora. Atunci să ştii că locuieşte întru tine Duhul lui Dumnezeu.
Iar de vei defăima pe cineva, atunci se depărtează darul lui Dumnezeu de la tine şi te aruncă întru întunecimi trupeşti. Atunci ţi se împietreşte inima şi nici o umilinţă nu se află întru tine”.
Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul