Menirea unui duhovnic este să ridice spiritual o persoană, să o ajute să stea ferm în picioare și să o călăuzească pe calea pe care va trebui să o parcurgă singură.
Duhovnicia este un fenomen unic în Biserica Ortodoxă. Dar timpul aduce propriile ajustări în toate. Și în prezent, grăbindu-ne să găsim un duhovnic, comitem greșeli.
Duhovnicia în Biserică este un fenomen atât de obișnuit încât nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea sa. Și dacă cineva se va îndoi, atunci atât operele sfinților părinți cât și operele scriitorilor duhovnicești moderni ar reuși cu succes să spulbere orice îndoială.
Sarcina duhovnicului nu este de a înrobi o persoană, de a o conduce în Împărăția Cerurilor cu arcanul, de lua în mâinile sale viața altcuiva. Se poate spune că sarcina sa este exact contrariul: să crești o persoană duhovnicească, să o ajuți să stea în picioare și să o direcționeze pe calea pe care trebuie să o parcurgă singură. Să înveți omul să se folosească de libertatea dată de Dumnezeu. Să-l pregătești pentru o viață duhovnicească independentă, fiind când este necesar un conducător, un sfătuitor, un molitvelnic.
Preotul trebuie să învețe el însuși aceste lucruri, iar abia apoi să-și învețe păstoriții. Și, bineînțeles, să nu stimuleze atitudinea greșită, nesănătoasă față de persoana sa, să nu permită să fie înălțat pe piedestal, să nu cedeze dorinței fiilor săi duhovnicești să devină conducătorul vieții lor și purtătorul responsabilității lor.