Găsim adesa în scrierile Sfinţilor Părinţi menţionându-se că: prin toate câte le face omul pe pământ – bune sau rele – fie se apropie sau se îndepărtează de Dumnezeu. Cu siguranţă, fiecăruia dintre noi îi place să credem că, în pofida la toate relele pe care le săvârşim, suntem totuşi aproape de Dumnezeu. Şi mai mult decât atât, credem că atunci când vom trece din această viaţă, vom fi lângă El şi ne va da Împărăţia Cerească, mult dorită. Da, nimeni nu se îndoieşte că poate fi aşa. Dar se poate întâmpla să credem că suntem cu și lângă Dumnezeu, dar în lumea de dincolo să nu fim cu și lângă Dumnezeu.
Mai găsim în cărţile de învăţătură ale multor sfinţi spunându-se că, toate faptele bune pe care le face, au scop să-l îmbuneze pe Milostivul Dumnezeu, ca El să ne ierte păcatele. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune însă că: „Toate faptele bune ne duc până la poarta raiului, dar ca să putem intra în el, e nevoie de o cheia care se numeşte iertarea”. Iată deci că, prin faptele noastre cele bune, într-adevăr, ne putem apropia de El, ajungem chiar lângă rai, dar aceasta nu este suficient, trebuie să iertăm şi noi, dacă vrem ca să ni se deschidă raiul cu cheia iertării. Însuşi Hristos zice: Dacă vreţi să vi se ierte păcate voastre, iertaţi şi voi tot ce aveţi împotriva cuiva. Dar oare noi procedăm aşa?
Ne aducem aminte aici de pilda cu datornicul nemilostiv, căruia Stăpânul său – Dumnezeu – nu doar că-l mai aşteaptă până se va răsplăti, ci chiar îi iartă colosala sumă de 10 mii de talanţi, pe când acea slugă netrebnică – care e cumva prezent în fiecare dintre noi – nu îl aşteaptă şi nu iartă prietenului său datoria de câţiva bani. Oare nu procedăm de foarte multe ori asemenea şi noi? Dumnezeu ne-a iertat datoriile noastre, adică păcatele noastre multe – foarte, foarte multe şi mari – pe când noi nu iertăm aproapelui nostru o oarecare faptă cu care ne-a întristat sau cu vreo vorbă nepotrivită cu care ne-a jignit. Şi atunci putem crede că fapta noastră bună ne va aduce iertarea din mâna lui Dumnezeu, atâta timp cât în inima noastră e viu viermile urii, a mâniei, al vrajbei şi-al neertării? De fapt şi-n rugăciunea „Tatăl nostru” nu spunem: şi ne iartă nouă greşalele noastre pentru că am postit, pentru că am citit psaltirea şi acatiste, pentru că am făcut metanii şi post. Ci spune clar ca să luăm aminte: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, (doar) precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”.
Am găsit la un cuvios părinte un cuvânt care sincer, la acel moment m-a scandalizat. A fost nevoie să mi-l explice un duhovnic, pentru a-l înţelege. Iată ce spunea acel părinte: de foarte multe ori, când suntem într-o neînţelegere sau ceartă cu cineva – fiind neîmpăcaţi şi iertaţi – chiar diavolul ne dă o râvnă şi putere să ne rugăm, să citim şi psaltirea, canoane, acatiste, să facem metanii, să mergem la biserică, să ne împărtăşim chiar. Iar noi credem că, chiar dacă nu sunt împăcat şi iertat cu cutare sau cutare, dar dacă am făcut atâtea fapte bune şi atâtea rugăciuni, Dumnezeu mă va ierta. Şi, atunci omul îşi creşte în sine părerea că el este bun, Dumnezeu e şi mai bun, iar faptele şi rugăciunile sale îl vor îmblânzi pe Dumnezeu şi nu mai este cazul să se înjosească în faţa nu ştiu cui pentru a-şi cere iertare.
Părintele Cleopa spunea: diavolul ştie că, indiferent cine ai fi tu, rău sau bun, dar dacă ierţi pe cei ce ţi-au greşit şi Dumnezeu te va ierta de toate, iar sărsăilă nu vrea asta. De aceea diavolul ne dă râvnă spre fapte bune, numai să nu iertăm, că astfel vom dobândi iertare şi vom ajunge în rai.
Iată deci că este nevoie de multă limpezime duhovnicească şi să înţelegem că mai presus ca orice este nevoie de iertare. Iar dacă de aceasta vrem să avem parte acum şi mai ales în ziua Judecăţii, aceasta să oferim şi noi. Să depunem efor spiritual spre a ne împăca cu toţi, de a trăi în pace şi bună înţelegere. Da, ştim e foarte greu acest lucru, dar e plin de bucurie şi aducător de mântuire.
Acum în perioada Postului Mare mulți vin să se spovedească și să se împărtășească, având cu siguranță nădejdea că li se va ierta păcatele ce le-au spovedit. Doar că uneori unii scapă din vedere tocmai cele spuse până aici și nu se împacă, și nu se iartă cu cei certați. Or, nu întâmplător în Duminica iertării, înainte de a intra în Sfântul Post auzim citindu-se în evanghelie cuvintele spuse de Hristos ca un îndemn: „Dacă veți ierta greșelile oamenilor și Tatăl vostru cel din ceruri vă va ierta greșelile voastre…”. Căci „dacă nu vom ierta”, ne avertizează în continuare Hristos, „nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre”
Prot. Ştefan Rîmbu